Fostul selecționer al echipei naționale, Victor Pițurcă (70 de ani), a oferit un răspuns categoric atunci când a fost întrebat care echipă din Superliga are cele mai mare șanse la cucerirea titlului.
În acest moment, după trei etape scurse, FCSB și Rapid ocupă primele două poziții ale clasamentului, fiecare grupare având câte șapte puncte acumulate. Campioana en-titre, Universitatea Craiova, care e și deținătoarea Cupei și a Supercupei României, se află pe locul al treilea, la o „lungime” în spatele granzilor bucureșteni. Deși formațiile din Capitală au început campionatul destul de bine, „Piți” îi vede pe olteni favoriți la titlu.
După părerea lui Victor Pițurcă, rapidiștii pot încheia sezonul 2026-2027 al Superligii în primele cinci echipe, deoarece au două plusuri mari. Vorbim despre galerie și despre antrenorul Daniel Pancu (48). În opinia ex-selecționerului României, giuleștenii nu au stofă de campioni.
Universitatea Craiova, în schimb, pornește cu prima șansă, dacă ne raportăm la discursul lui Pițurcă.
El a vorbit și despre Dinamo, considerând că „haita” nu se ridică la nivelul Rapidului în ecuația lotului.
„Rapid, cu galeria pe care o are în spate, cu un antrenor român, poate să se bată pentru primele 4-5 locuri. Campioni nu-i văd, doar să prindă un culoar bun. Tot pe Craiova o văd favorită.
În momentul de față, Rapid este peste Dinamo. Dinamo mai are de lucrat la lot, le-au plecat cei mai valoroși jucători, nu știu ce se întâmplă acolo.
E doar început de campionat, vom vedea după câteva etape ce stiluri de joc vor avea echipele, cum vor crește noii jucători, sunt multe lucruri”, a apreciat Victor Pițurcă, citat de digisport.ro.
Așa cum se poate observa mai sus, FCSB nu a intrat în discuție. Totuși, cu altă ocazie, Victor Pițurcă a făcut referire și la ex-campioana României.
Întrebat dacă Jovo Lukic (27) ar rezista la FCSB, în condițiile în care Gigi Becali (68) e dispus să plătească 1.500.000 de euro pentru a-l transfera de la U Cluj pe golgheterul ultimei ediții a Superligii, „Piți” a susținut că atacantul bosniac nu ar reuși acest lucru.
„Nu e Lukic pentru o echipă ca FCSB! În primul rând, din punct de vedere psihic, fiindcă a demonstrat practic acest lucru la Craiova. Nu a reușit acolo să se impună, a fost introdus, a jucat…
El, unde a avut liniște, la Cluj, a jucat bine, a prins și echipa națională, a marcat la CM 2026 (n.r. – în primul meci al Bosniei), dar nu e un jucător pe stilul lui FCSB, părerea mea”, a spus Victor Pițurcă, conform sport.ro.
Compartimentul ofensiv al celor de la FCSB suferă, iar Gigi Becali caută întăriri. El vrea să-l transfere pe Jovo Lukic, dar pretențiile financiare ale șefilor lui U Cluj sunt mari. Concret, ardelenii solicită 3.000.000 de euro pentru parafarea mutării, sumă care nu e pe placul latifundiarului:
„Pe Lukic aș da 1.500.000 de euro. Exclus să plătesc 3.000.000. Mai mult de 1.500.000 nu dau. Salariu pot să îi dau 30.000 de euro pe lună”.