VIDEO Emoționant! Fanii Stelei au onorat o legendă a clubului!** Vezi cum a reacționat Voinescu!

Suporterii Stelei nu-și uită jucătorii care au adus glorie clubului din Ghencea. Cel puțin unii dintre ei. Astfel, Asociația Independentă a Suporterilor Steliști(AISS) i-a făcut o vizită fostului mare portar al CCA-ului și al Stelei, Ion Voinescu. Cu această ocazie, fanii i-au făcut un cadou și i-au înmânat o diplomă de membru de onoare a respectivei asociații cu textul: "Fiind conștienți că orice cuvinte am scrie tot nu ar fi de ajuns, vă mulțumim pentru ceea ce ați fost, sunteți și veți fi, vă urăm 'La Mulți Ani'! " De asemenea, în comunicatul postat de fani pe siteul acestora, AISS precizează că vizita s-a petrecut în sâmbăta premergătoare meciului de fotbal dintre Steaua și FC Timișoara, atunci când suporterii au fost acuzați că au început conflictul cu forțele de ordine de la stadion.
VIDEO Emoționant! Fanii Stelei au onorat o legendă a clubului!** Vezi cum a reacționat Voinescu!

Suporterii Stelei nu-și uită jucătorii care au adus glorie
clubului din Ghencea. Cel puțin unii dintre ei. Astfel, Asociația
Independentă a Suporterilor Steliști(AISS) i-a făcut o vizită
fostului mare portar al CCA-ului și al Stelei, Ion Voinescu. Cu
această ocazie, fanii i-au făcut un cadou și i-au înmânat o diplomă
de membru de onoare a respectivei asociații cu textul:
Fiind conștienți că orice cuvinte am scrie tot nu ar fi de
ajuns, vă mulțumim pentru ceea ce ați fost, sunteți și veți fi, vă
urăm ‘La Mulți Ani’!
„. Fostul portar de legendă al CCA și
al României a împlinit 81 de ani.

De asemenea, în comunicatul postat de fani pe siteul acestora, AISS
precizează că vizita s-a petrecut în sâmbăta premergătoare meciului
de fotbal dintre Steaua și FC Timișoara, atunci când suporterii au
fost acuzați că au început conflictul cu forțele de ordine de la
stadion. AISS este în conflict cu finanțatorul Stelei, Gigi
Becali.

Mai multe fotografii și video de la eveniment, găsiți AICI.

Sursa foto: fcsteaua.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Permisul auto SE SCHIMBĂ în toată Uniunea Europeană! Ce vor avea de făcut șoferii din România
Mediafax
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis pandemia Covid-19 și războiul din Iran
Cancan.ro
Festivalul care aduce în doar 4 zile 100 de milioane de euro unui oraș românesc. Dubai l-a importat deja, urmează Columbia și Japonia
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Adrian Ropotan, antrenorul echipei secunde a lui Dinamo, s-a ales cu o fractură deschisă la mână în urma accidentului din Argeș. A fost operat de urgență. În ce stare se află acum?
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Ea în dormitor: – Eu nu sunt genul acela de fată!
Râzi cu lacrimi
Galaxia noastră s-a răsturnat la 90 de grade, iar astronomii nu știu de ce
Descopera.ro
Românii care trebuie să-și schimbe buletinul. NU mai este valabil de la 3 august 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Jocuri gratuite pentru abonații PlayStation în august
Go4Games
Unde poți cumpăra o DACIA LOGAN 2026 pe MOTORINĂ? Are un preț de pornire de 15.250 de euro
Promotor.ro