Victorie a la Cluj

Victorie a la Cluj
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele giuleștenilor, Dinu Gheorghe, s-a arătat nemulțumit
de maniera de arbitraj de la meciul CFR – Pandurii (2-1). Centralul
Marian Balaci a luat sâmbătă două măsuri care, în opinia
oficialului rapidist, au avantajat gazdele.

„Vamă” îl acuză pe arbitrul meciului pentru că nu i-a dat
cartonaș galben lui Gabi Mureșan în prima repriză și pentru că, în
partea a doua a jocului, a uitat să-l elimine pe mijlocașul
clujenilor. În plus, șeful din Giulești reclamă și neacordarea
celui de-al doilea cartonaș galben lui Tony, care în minutul 84 a
provocat penalty-ul din care cei de la Pandurii au marcat. „CFR
Cluj a jucat mai bine decât Pandurii. Victoria a fost obținută în
manieră à la Cluj. Să spui că a fost un arbitraj bun e rușinos!
Arbitrul nu a acordat două cartonașe roșii. Mureșan a fost iertat
în prima repriză de un cartonaș galben, iar în a doua repriză
merita «roșu»”, a declarat, după meci, președintele giuleștenilor.
Toată supărarea lui Dinu Gheorghe vine de la faptul că în etapa
viitoare Rapid o va întâlni în Giulești pe CFR Cluj, iar în ultimul
lor meci, la Sibiu, cu Gaz Metan, bucureștenii au pierdut doi
jucători de atac, Herea și Sburlea, eliminați pentru două
«galbene». „Rapidiștii au primit «roșii» meritate, dar de ce nu se
iau aceleași măsuri și când e vorba de Mureșan? Propun să-i anulăm
lui Herea al doilea cartonaș galben, dacă lui Mureșan nu i-l dăm!
Au fost două greșeli grave, care pe mine mă afectează pentru
viitoarea etapă”, a spus, supărat, Dinu Gheorghe.

Cum se face că arbitrii sunt slabi și greșesc numai
împotriva CFR-ului? Culio trebuie să ia «roșu» de șapte ori într-un
campionat. Ce să înțeleagă Iuliu Mureșan după arbitrajul din seara
asta?

Dinu Gheorghe, președinte Rapid

Nu am motive să comentez ce spune sau ce face Dinu
Gheorghe. Nu m-a interesat să fac asta nici când era la Brașov,
nici la Rapid. Pentru simplul motiv că e tipul de conducător pe
care nu îl agreez. Declarația lui a fost una lipsită de fair-play,
o ieșire nefericită

Iuliu Mureșan, președinte CFR Cluj

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…