Un adevărat tur de forță a făcut fosta mare sportivă Nadia Comăneci în ultimele zile prin întreaga Românie.
După ce finalul de săptămână l-a petrecut la Viscri-județul Brașov, unde a fost invitată participe la festivalul Haferland, luni dimineață „Zeița de la Montreal” a plecat spre Oradea.
Însoțită de mama și de fratele ei dar și de Mihai Covaliu, cea mai valoroasă sportivă a României din toate timpurile, a participat la gala „10 pentru eternitate”, găzduită de sala teatrului Regina Maria.
Pe scenă au urcat cei mai valoroși sportivi bihoreni ai ultimilor 50 de ani iar un moment special a fost acela în care Nadia s-a revăzut după foarte mulți ani, cu Cristian Gațu, un uriaș al handbalului românesc.
O întâlnire despre care Cristian Gațu a recunoscut că a fost una specială.
„Au trecut mulți ani de când nu ne-am văzut. Recunosc că am tremurat puțin de emoție, amintindu-mi clipele petrecute alături de Nadia la Montreal. Au trecut atâția ani de atunci”, a menționat Cristian Gațu.
Multe, foarte multe sunt amintirile acelui Montreal 1976, amintiri pe care Cristian Gațu nu le va putea uita vreodată.
„Păi ce să vă spun mai întâi? Îmi aduc aminte că noi, cei de la handbal, stăteam la etajul unu iar fetele de la gimnastică la parter. Cum le tot vedeam acolo, la un moment dat i-am spus Nadiei să vină la mine în cameră să-i dau niște ciocolată.
Evident că fără ca Bela Karoly să afle ceva. A venit împreună cu Teodora Ungureanu. Și-acum le văd. Erau niște fetițe. Le-am lăsat lăsat ciocolata și eu am ieșit.
Când am revenit amândouă aveau cearceaful tras peste ele și mâncau din ciocolată. Parcă erau niște veverițe”, a povestit Gațu.
După ce Nadia a revoluționat sportul mondial cu prima notă de zece obținută într-un concurs olimpic, interesul față de sportiva din România a fost unul uriaș.
Pentru a o proteja de avalanșa de cereri de autografe și interviuri, canadienii au luat o măsură fără precedent. Au luat decizia să trimită poliția pentru a o păzi.
„Era chiar un elicopter care survola periodic zona în care ne aflam noi în Satul Olimpic. Tot ceea ce s-a întâmplat la Montreal a reprezentat scrierea unei pagini de istorie în sport”, a mai precizat Gațu.
La revenirea în țară, conducătorii comuniști ai vremii au organizat un mare eveniment la Sala Polivalentă din București, la care au fost prezenți Nicolae și Elena Ceaușescu.
„Eu, Nadia, Teodora Ungureanu și Vasile Dâba am fost sportivii aleși pentru a le oferi flori celor doi. Momentul respectiv a durat foarte puțin”, a mai povestit Cristian Gațu.

Nadia a acceptat ideea de a fi prezentă la Oradea, la rugămintea premierului interimar, Ilie Bolojan.
„Am venit la Oradea cu mare bucurie, la dorința orădenilor de a sărbători împreună sportul și cei 50 de ani de la Montreal.
Această sărbătoare a fost posibilă datorită domnului Bolojan.
Este mai mult decât o sărbătoare a sportului — este o sărbătoare a orașului, a istoriei și, mai ales, a generațiilor care duc aceste valori mai departe”, a declarat Nadia la eveniment.
În cadrul galei au fost premiați mai mulți oameni de sport bihoreni. Este vorba despre: Ecaterina Cărbunar, la atletism, Alex Creț, la judo, Szűcs István Lajos și Roxana Stela Hamza, la box, Vlad Ioan Trip, la lupte greco-romane, Sămuilă Iris Alexandrina, la triatlon, Daria Ioana Pop, la taekwondo, Răzvan Schvarcz și Dan Fâșie, la judo, Sebastian Oltean, Vancsik Levente, Ramiro Georgescu, Kádár Kálmán și Dorin Cotrăș, la polo, Aurel Gavriș, la judo, Marcel Laza, Szokolszky István, Karmel Chimerel și Korodi Ibolya, la atletism, Octavian Șovre, arbitru de fotbal, Adrian Alexandrescu, arbitru de polo, Mihai Cioc și Mircea Frățică, la judo, precum și Cristian Gațu, vicecampion olimpic și dublu campion mondial la handbal, stabilit la Oradea.