„Viciere de rezultat”

  • Publicat:

Gheorghe Ștefan l-a amenințat pe arbitrul Marius Martiș (dreapta) că-i va face memoriu la CCA. „I-am spus arbitrului Martiș că-i fac memoriu pentru faptul că ne-a refuzat un penalty clar în minutul 29, în urma unui henț al fundașului Barbu. Mi-a dat lumea o groază de telefoane să-mi spună ca Marius Martiș ne-a refuzat penalty-ul. Nu se mai poate așa! Ca să se elimine orice suspiciune, ar fi mai bine ca delegările arbitrilor să fie făcute prin tragere la sorți. Noi am fost primii care am susținut ca delegările arbitrilor să se facă așa și am avut dreptate. N-am înjurat pe nimeni”, a declarat Gheorghe Ștefan. Aceeași opinie a fost împărtășită și de Viorel Mestecăneanu, președintele Consiliului de Administrație al Ceahlăului. „Am văzut penalty-ul nostru clar. Toată lumea a zis că a fost penalty refuzat de arbitru, dar, cu toate astea, nu e admisibil să ratăm asemenea ocazii într-un meci. Sperăm ca în scurt timp Cristocea și Croitoru să se integreze în lot și cu toții să scoată echipa din subsolul clasamentului. Ei au adus-o acolo, ei trebuie s-o scoată”, a declarat Mestecăneanu.

I-am spus arbitrului Martiș că-i fac memoriu pentru faptul că ne-a refuzat un penalty clar în minutul 29, în urma unui henț al fundașului Barbu. Nu se mai poate așa. Ne-a furat.
Gheorghe Ștefan președinte de onoare Ceahlăul

2 Marius Martiș este al doilea arbitru amenințat cu memoriu de către Gheorghe Ștefan, după Sebastian Colțescu

Pe aceeași temă
Alex Piţurcă a marcat la Elena din Chişinău în faţa tuturor. Imagini explozive

Medic sexolog: Cum îţi da seama cât de compatibil eşti cu partenerul şi cât de des ar trebui să faceţi sex

NEWS ALERT Diplomat român, expulzat de Federaţia Rusă

„Messi e mulțumit de oferta primită!” Bombă în fotbalul mondial! Care sunt dorințele starului Barcelonei

Infectarea cu coronavirus după vaccinare. Când nu ne protejează vaccinul, explică un medic

S-a modificat schimbarea. Liviu Dragnea e în culmea fericirii. Va ieși din închisoare

Tânăr de 20 de ani DECAPITAT de familie pentru că era homosexual. Povestea tragică care a impresionat o lume întreagă

Casă dărăpănată din chirpici, construită în 1950, scoasă la vânzare pentru 700.000 de euro, la Cluj

Sfâșiați de URS! Ultimele lor clipe de viață, înregistrate pe cameră

Un ARHEOLOG care săpa în Turcia a scos la iveală ceva INCERDIBIL din vremea gladiatorilor

Dacă ai această marcă TV, ai face bine să o returnezi dacă mai poți. E uluitor ce se întâmplă în fundal, fără acordul tău

BREAKING! ATAC terorist. Sunt ZECI de MORTI şi răniţi! Vestea ŞOC a zilei

Anamaria Prodan, călcată în picioare în direct la TV!  Ce a putut să-i zică, și prezentatorul a început să râdă

Se dau 400 de lei de persoană! Sute de mii de români vor primi banii de la stat

BREAKING. Românii cu credite pot deschide şampania. Anunţul făcut de BNR la care mulţi sperau

Cea mai periculoasă băutură alcoolică pentru ficat. Un român consumă 85 de litri anual

Depășire criminală pe „Drumul Morții”, E85. Toate cele bune de la șoferul care a trecut pe lângă moarte! - VIDEO

Specia care ar putea dispărea din cauza nevoii uriașe de litiu pentru baterii de mașini electrice

Ce se întâmplă din 15 mai cu conturile de Whatsapp ale persoanelor care nu acceptă noile politici de confidenţialitate

BANCUL ZILEI – Camera ascunsă: ipostaze năucitoare cu nevasta și amantul

Indienii, avertizaţi de medici să nu mai folosească balega de vacă împotriva COVID-19: „Există riscul răspândirii altor boli” VIDEO

S-au cunoscut în timpul unei partide de amor în trei, apoi au deschis o afacere. „Au făcut-o” chiar şi în România

Imagini +18! Vedete de la noi, PRINSE în timp ce făceau AMOR în public!

Cine este, de fapt, polițista superbă care a primit mii de like-uri pe Facebook?

FOTO. Bianca Drăgușanu, imaginile cu care a zăpăcit milionarii! S-a pozat într-un costum minuscul de baie

FOTO. Daniela Crudu, într-un costum de baie minuscul! Și-a arătat trupul total