Vestea greu de digerat pentru Dinamo! Un oficial al cubului și-a anunțat plecarea în vară: „Le-am spus foarte clar”

Redactor:
Răzvan Bucur
Vestea greu de digerat pentru Dinamo! Un oficial al cubului și-a anunțat plecarea în vară: „Le-am spus foarte clar”
  • Publicat:

Veste proastă pentru Dinamo. Constantin Eftimescu, președintele Consiliului de Administrație al clubului din „Ștefan cel Mare” și-a anunțat plecarea în vară. Vestea vine într-un moment în care clubul este aproape de marginea prăpastiei.

Președintele Consiliului de Administrație al Dinamo a dezvăluit că sunt șanse mari ca din vară să nu mai continue la Dinamo.

Constantin Eftimescu pleacă în vară de la Dinamo: „Le-am spus că nu pot sta mai mult de până în vară. Așa a fost să fie”

„Rezistăm, e greu. Sper în continuare ca totul să fie bine pe plan sportiv în primul rând. Nu mi-am dat demisia, dar am spus că pot sta până în vară. Dar nu am pus o condiție în acest sens. Eu am spus că pot sta până în vară, pentru că vreau să stau acasă cu familia. Eu le-am spus foarte clar în momentul în care au venit și mi-au propus această funcție, le-am spus că nu pot sta mai mult de până în vară. Așa a fost să fie”, a spus oficialul „câinilor”, potrivit Fanatik.

Constantin Eftimescu a declarat că Dinamo are nevoie de Florin Prunea și Ionel Dănciulescu.

„Dinamo ar avea nevoie de ei. De ce să nu aibă? Dar sunt cam doi pe același post. Ar fi cea mai bună soluție ca Ionel Dănciulescu și Bogdan Bălănescu, dar sunt numai vorbe”, a mai explicat acesta.

Florin Prunea pare dispus să sară în ajutorul lui Dinamo, în condițiile în care fanii cer ajutorul fostelor glorii. În exclusivitate pentru ProSport, Prunea le-a cerut suporterilor să-l contacteze oficial.

După ce Peluza Cătălin Hîldan a scris pe Facebook că Florin Prunea ar trebui să revină la Dinamo, după ce a contestat dur conducerea clubului în ultima perioadă, fostul mare internațional român așteaptă acum un semn de la fani.

„Dinamo are câțiva jucători peste media din play-out, dar jocul suferă și nu dă speranțe de mai bine. Se poate salva, dar trebuie strânse rândurile și cineva trebuie să dea un semnal”, a spus Prunea, după eșecul lui Dinamo cu Gaz Metan, scor 1-4.

Răzvan Bucur / Redactor
Editor la ProSport.ro din 2019. Absolvent al Facultății de Jurnalism, cu 7 ani de experiență în presa online la publicații precum Realitatea, Libertatea și Mediafax. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a strâns în 10 luni
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a…
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a transmis Bunesa
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a…
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
Simona Halep e fost exclusă! Decizia luată chiar acum în tenis
Simona Halep e fost exclusă! Decizia luată chiar acum în tenis
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen