Vânătorii de vrăjitoare!** Urziceni – Curtea de Argeș 1-0!

Roni Levi câștigă cu scorul preferat al lui Dan Petrescu și menține vii speranțele la titlu ale lui Mihai Stoica și Dumitru Bucșaru. Că Urziceni nu mai este echipa de anul trecut se vede cu ochiul liber, dar iluzoriile șanse de a o prinde din urmă pe CFR Cluj te făceau să crezi că ialomițenii vor aborda mai nervoși meciul cu Curtea de Argeș. În prima repriză n-a fost însă nici pe departe așa. Joc echilibrat, câte o ocazie de fiecare parte, mai m
Vânătorii de vrăjitoare!** Urziceni - Curtea de Argeș 1-0!

Roni Levi câștigă cu scorul preferat al lui Dan Petrescu
și menține vii speranțele la titlu ale lui Mihai Stoica și Dumitru
Bucșaru.

Că Urziceni nu mai este echipa de anul trecut se vede cu ochiul
liber, dar iluzoriile șanse de a o prinde din urmă pe CFR Cluj te
făceau să crezi că ialomițenii vor aborda mai nervoși meciul cu
Curtea de Argeș. În prima repriză n-a fost însă nici pe departe
așa. Joc echilibrat, câte o ocazie de fiecare parte, mai mare parcă
a lui Onofraș, care a scăpat singur cu portarul, dar a tras în
plasa laterală, și cam atât. Ionuț Badea a ținut morțiș să
justifice pretențiile lui Gigi Becali de a-l lua la Steaua și și-a
așezat băieții perfect în apărare, în timp ce în atac, Răduț și
Kone i-au hărțuit non-stop pe Epaminonda și Brandan. 0-0 la pauză
și frustrarea de a nu putea profita de egalul de la Cluj plutea în
aer.

După odihnă însă, Levi iese de la cabine cu Semedo și Rusescu, iar
meciul se schimbă. Apar ocaziile, ratate însă cu săninătate de
Bilașco, Marinescu și Rusescu, dar vine și izbăvirea, absolut
logic. În minutul 77 Semedo îi fură cu capul o mingee lui Popa,
centrează în fața porții, iar Bilașco înscrie cu un șut bombă din
12 metri. Victorie Unirea, iar campioana creează din nou pasiune la
Urziceni și transpirație la Cluj. Campionatul nu vrea să moară, iar
ultimele etape vor fi efectiv de foc.


Unirea Urziceni: 1. Arlauskis – 16. E. Nicu, 6. Galamaz, 24.
Maftei, 19. Brandan – 8. Paraschiv – 25. Onofraș (14. Rusescu ’49),
20. A. Marinescu, 10. Pădurețu, 30. Frunză (17. Semedo ’49) – 7.
Bilașco (23. Bordeanu ’81). Antrenor: Roni Levi.

Internațional Curtea de Argeș: 12. M. Popa – 6. Blay (15. G.
Matei ’78), 3. Viera, 21. Chiricheș, 24. Frăsineanu – 27. Pintili –
10. C. Lazăr (11. Stoianof ’81), 14. Voiculeț, 7. Răduț, 5. Kone –
9. Apostu (30. D. Stan ’61). Antrenor: Ionuț Badea.

Cartonașe galbene: Arlauskis ’88 / Voiculeț ’25


CLICK
AICI PENTRU A VEDEA COMENTARIUL LIVE
TEXT!

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]