„Vamă”, și pe urmă antrenorul

Redactor:
Gigi Stancu
  • Publicat:
  • Actualizat:

George Copos a avut ieri o sesiune de negocieri cu privire la
conducerea tehnică și cea administrativă a giuleștenilor, la Rapid
lucrurile începând să se lămurească.

După o discuție de două ore pe care Copos a purtat-o la Crowne
Plaza cu Ioan Andone, acesta din urmă a plecat să se vadă cu
președintele lui Dinamo, Nicolae Badea, pentru a studia cealaltă
opțiune. Practic, „Fălcosul” ar fi fost tentat să rămână la Rapid,
dar trebuie să se înțeleagă cu viitorul președinte pe care Copos
vrea să-l numească mai întâi. Având în vedere că prioritatea
patronului rapidist este Dinu Gheorghe, persoană cu care Ando nu se
află în relații tocmai bune, e clar că antrenorul ar prefera, până
la urmă, oferta lui Cristi Borcea și a lui Nicolae Badea.

„Vamă” și
Andone, dorința imposibilă a lui Copos

Exact în timpul negocierilor de ieri dintre George Copos și Ioan
Andone, coincidență sau nu, la Crowne Plaza și-a făcut apariția și
președintele lui FC Brașov, Dinu Gheorghe. Deși acesta a afirmat că
nu s-a văzut cu Copos, de fapt patronul giuleștenilor i-a propus
din nou lui „Vamă” să vină la Rapid și să-l accepte pe Andone
antrenor, în detrimentul lui Marius Șumudică. Varianta propusă de
bossul de la ANA este inedită, având în vedere că este cunoscută
dorința lui Dinu Gheorghe de a veni la Rapid la pachet cu
antrenorul Gloriei Bistrița. Practic, Copos asta a și încercat
ieri: Să-l convingă pe „Vamă” să accepte revenirea în Giulești și
pe „Fălcos” să-l suporte pe „Vamă” președinte, dar acesta nu este
încântat de investițiile pe care le promite Copos. Oricum, multe
din transferurile giuleștenilor depind de venirea lui Dinu
Gheorghe. Dacă mutarea s-ar concretiza, acesta ar urma să aducă la
Rapid și câțiva jucători din actualul lot al brașovenilor.

„Nu pot să lucrez cu orice președinte va numi George
Copos. Dacă l-ar aduce pe Meme Stoica, aș semna imediat”

Ioan Andone, antrenor Rapid

„Sunt prea înțelept ca să mai fac greșelile din trecut.
Numesc președintele mai întâi, iar el pune antrenorul. Îl vreau pe
„Vamă” pentru că e cel mai bun”
– George Copos,
Rapid

Șumi a
explicat gestul din Giulești

Marius Șumudică a explicat de ce a îngenuncheat pe gazon în fața
fanilor, declarându-și încă o dată respectul și simpatia pentru
Rapid.

„Am sărutat gazonul și am îngenuncheat în fața fanilor
pentru că asta am simțit, am vrut să le mulțumesc din suflet pentru
primirea extraordinară pe care mi-au făcut-o”,
a declarat
fostul atacant din Giulești, continuând: „E stadionul unde
m-am împlinit profesional. E sufletul meu acolo. Pentru Rapid fac
orice!”.

Copos
l-ar vrea și pe Stan președinte

George Copos trage de Andone să rămână la Rapid, dar caută din greu
și un președinte de club. În afara variantei Dinu Gheorghe, în
această ecuație a apărut și numele lui Marius Stan.

„Oricine l-ar vrea pe Marius Stan. Nu ați văzut ce
figură a făcut Oțelul Galați?”
, a declarat Copos, care a
primit o replică tranșantă din partea oficialului gălățean:
„Nu mă interesează oferta Rapidului, îmi doresc să rămân la
Galați”
.

Tibi
Bălan: „Aș rămâne la Rapid”

Chiar dacă transferul lui Tiberiu Bălan la Rapid s-a dovedit până
la urmă un adevărat fiasco, mijlocașul împrumutat în Giulești de
Sportul Studențesc nu ar spune nu unei eventuale rămâneri la echipa
alb-vișinie:

„A fost o perioadă proastă, dar nu le port pică celor de
la Rapid. Voi rămâne la echipă dacă voi fi dorit”
, a
comentat Tiberiu Bălan.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Soţia lui Ciprian Marica a avut cea mai provocatoare apariţie! Imaginile incendiare cu partenera de viaţă a milionarului român
Soţia lui Ciprian Marica a avut cea mai provocatoare apariţie! Imaginile incendiare cu partenera de viaţă a milionarului român
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Putin cutremură omenirea. Ordin ISTORIC dat la Moscova: Totul s-a rezolvat
Putin cutremură omenirea. Ordin ISTORIC dat la Moscova: Totul s-a rezolvat
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen