„Va fi dificil cu Vasluiul!** N-ar fi corect să promit că vom învinge”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Valentin Badea, atacantul Universității Craiova, a declarat că
pe olteni îi așteaptă un meci greu cu FC Vaslui și din această
cauză spune că nu poate promite fanilor craioveni că Știința va
învinge. Fost jucător la formația moldavă, Badea afirmă că s-au
schimbat multe la echipa patronată de Adrian Porumboiu, comparativ
cu perioada în care evolua el la trupa din Vaslui. Vârful
Universității și-ar dori ca spectatorii să vină în număr mare la
meci, deși este conștient că rezultatele din ultima perioadă i-au
îndepărtat pe fani de formația olteană.

„Primul pas e victorie cu Vasluiul! N-ar fi corect să
promit că vom învinge. Va fi dificil cu Vasluiul, însă nu cred că
mai dificil decât orice alt meci de campionat. Nu știu ce joc mai
poate fi considerat ușor astăzi, indiferent de adversar. Eu am fost
la Vaslui, însă s-au schimbat foarte multe de atunci, și antrenori,
și jucători. E important pentru noi să revină lumea la stadion.
N-au fost probleme cu numărul scăzut de spectatori doar la Craiova,
ci peste tot în țară. Oamenii s-au îndepărtat, dar așa se întâmplă
când rezultatele sunt dezamăgitoare. Sperăm ca partida cu Vasluiul
să fie un început și pentru noi, dar și pentru fani, să fie din nou
alături de echipă. Recunosc că abia aștept să prind aici un meci cu
tribunele pline, cu acea atmosferă extraordinară pe care o găsești
doar la Craiova. E unic ce se întâmplă la derbiuri pe «Ion
Oblemenco», mai ales la duelul cu Dinamo. Până acum am văzut-o doar
la televizor sau știu doar ce mi-au povestit băieții, îmi doresc să
o și trăiesc”
, a declarat Vali Badea.

„Îmi
doream să mi se acorde
mai multe
șanse”

Cu toate că Trică și Prepeliță nu vor putea evolua în partida de
sâmbătă, Badea este sigur că antrenorul Eugen Neagoe va găsi
soluțiile ideale pentru a-i înlocui deoarece Universitatea are un
lot valoros și omogen.

„Din păcate vor absenta fotbaliști importanți cu Vasluiul.
Și Trică, și Prepeliță ne vor lipsi, dar sper că ne vom descurca.
Avem un lot suficient de valoros și sunt convins că cine va intra
va evolua cu aceeași ardoare, poate și mai multă, fiindcă vrea să
arate că merită să joace și meciul următor. Avem variante de
rezervă și o să se vadă sâmbătă. Sincer, îmi doream să joc mai
mult, să mi se acorde mai multe șanse. Dacă aș fi fost mai mult pe
teren, poate aș fi adunat și mai multe reușite”,
a
încheiat Badea.

Echipa Universitatea Craiova întâlnește, sâmbătă, de la ora 18.15,
formația FC Vaslui, într-o partidă contând pentru etapa a XI-a a
Ligii I.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați.
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați. "Mi-am cumpărat o casă…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…