Dinamo a fost nevoită să abordeze meciul cu Farul din cea de-a zecea etapă a Superligii fără unul dintre stâlpii defensivei, Nikita Stoinov (21 de ani). Andrei Nicolescu a lămurit situația sa, la 24 de ore distanță, transmițând un mesaj ferm.
Așa cum ProSport a dezvăluit în cursul serii de duminică, 20 septembrie, motivul absenței nu a fost o accidentare. Israelianul a ținut post pentru sărbătoarea Yom Kippur.
Totuși, „câinii roșii” nu au avut nicio problemă în fața echipei de la malul Mării Negre. S-au impus categoric, scor 4-0, revenind pe prima poziție a clasamentului.
Cunoscută ca „Ziua Ispășirii” sau „Ziua Iertării”, Yom Kippur este cea mai importantă dintre sărbătorile religioase evreiești. Conducerea lui Dinamo a acceptat ca Stoinov să nu intre pe teren împotriva Farului, pentru a nu risca să rateze convocarea la echipa națională, dar această situație nu trebuie să se mai repete.
„Mă bucur că nu s-a simțit lipsa lui Stoinov. Cu el e o poveste legată de o sărbătoare națională a lor. E singura zi din an în care teoretic ei consideră că n-ar trebui să joace, să aibă o activitate din asta profesională.
În mod normal n-ar fi fost o problemă, pentru că până la urmă el ar fi acceptat să joace, dar la echipa națională se ține cont foarte mult de respectarea acestei reguli. El fiind la primele selecții, am căzut de acord cu toții că e mai bine să respecte regula asta, pentru că își dorește foarte mult să fie la echipa națională. A fost o situație absolut specială, nu se poate repeta. Când știam că jucăm vineri n-am avut nicio problemă, după care ne-au mutat duminică. ”, a declarat Andrei Nicolescu la Prima Sport.
De asemenea, oficialul formației alb-roșie, a vorbit despre dificultățile întâmpinate cu ocazia Ramadanului, sărbătoarea pe care jucătorii musulmani o respectă cu sfințenie în fiecare an, timp de 30 de zile, evitând să mănânce sau să bea apă până la apusul soarelui. Este cazul marocanului Alaa Bellaarouch și al francezului Mamoudou Karamoko.
„Noi am avut și avem anual și problema cu Ramadanul, care ne cam dă peste cap. Jucătorul respectiv nu mănâncă, nu bea, iar prima masă o ia cu 20 minute înainte să înceapă meciul. La noi, musulmani mai sunt Bellarouch, Karamoko au plecat Sivis și Gnahore”, a mai spus Andrei Nicolescu.