„Urziceni are față de Ligă!”

Mijlocașul CFR-ului, Bogdan Mara crede că titlul este 90 la sută în mâinile elevilor lui Dan Petrescu, după victoria de aseară cu Dinamo și le propune acestora să joace pe stadionul CFR-ului, partidele din grupele Champions League. "M-am bucurat foarte mult pentru victoria pe care Unirea a obținut-o aseară. Știu cât de mult a muncit Dan Petrescu și întreaga echipă pentru a ajunge aici. Chiar dacă nu mai joc acolo, mă simt aproape de ei și vreau să facă performanțe. Cu siguranță vor putea face față în Liga Campionilor, va fi o nouă provocare pentru ei. Mi-aș dori să vină să joace aici la Cluj, ar fi foarte frumos.", a declarat Bogdan Mara.
"Urziceni are față de Ligă!"

Mijlocașul CFR-ului, Bogdan Mara crede că titlul este 90 la sută în mâinile elevilor lui Dan Petrescu, după victoria de aseară cu Dinamo și le propune acestora să joace pe stadionul CFR-ului, partidele din grupele Champions League.

“M-am bucurat foarte mult pentru victoria pe care Unirea a obținut-o aseară. Știu cât de mult a muncit Dan Petrescu și întreaga echipă pentru a ajunge aici. Chiar dacă nu mai joc acolo, mă simt aproape de ei și vreau să facă performanțe. Cu siguranță vor putea face față în Liga Campionilor, va fi o nouă provocare pentru ei. Mi-aș dori să vină să joace aici la Cluj, ar fi foarte frumos.”, a declarat Bogdan Mara.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]