Unde greșește și unde nu Florin Niță: „Trebuie să privim problema în fond, nu ca o situație izolată. În situații critice, el a fost acolo și a salvat echipa”

Redactor:
Andru Nenciu
Unde greșește și unde nu Florin Niță:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • În cadrul emisiunii ProSport Live de joi dimineață a fost invitat fostul portar Bogdan Stelea. Ca de la fost portar, la portar, acesta a explicat situația în care se află FCSB și cum este afectat Florin Niță de jocul slab al echipei antrenate de Laurențiu Reghecampf.
  • Stelea a câștigat două titluri cu Steaua și a jucat doi ani consecutiv în Liga Campionilor
  • Bucureșteanul crescut la Dinamo a evoluat cu naționala la trei ediții ale CM: 1990, 1994 și 1998


Întrebat de forma fluctuantă a roș-albaștrilor din acest an, Bogdan Stelea a evidențiat faptul că aceste lucruri se pot întâmpla în cadrul oricărei echipe, la un moment dat. „Eu am avut posibilitatea să joc în tot felul de situații, cu echipe care se apărau foarte bine, unde nu îmi ajungeau foarte multe mingii la poartă. Însă sunt și  situații în care se  poate întâmpla să iei un gol și tot moralul tău să se ducă în jos și începi să ai probleme destul de mari dacă în momentul respectiv nu ești acolo. În general echipele mari, cu apărări serioase, nu dau posibilitatea echipelor adverse se își creeze multe situații, iar portarii pe care îi au sunt atât de mine pregătiți mental și sunt concentrați ca în momentul în care există o situație, într-un moment cheie, ei sunt acolo”.

Stelea consideră că numele Steaua poartă o mare greutate pe umerii jucătorilor, dar totodată ar trebui să le dea încredere în forțele lor.Acesta este de părere că Niță a avut câteva parade extraordinare în acest sezon și nu ar trebui să fie așa criticat pentru greșelile comise pentru că nimeni nu e perfect.  „În momentul în care ești o echipă, mai ales cum e Steaua, care în campionatul nostru e considerată o echipă mare importantă, ajungi să ai tot felul de situații la poarta proprie și adversarii își crează ocazii de a marca destul de des, e clar că ai probleme. Portarul poate să te salveze în una, două, trei dintre ele, lucru pe care Niță l-a făcut de multe ori, în multe meciuri. Dacă stăm să ne gândim, multe dintre meciurile pe care le-a câștigatSteaua au fost în urma unor intervenții foarte bune ale lui Niță.”

„Și fără aceea greșeală, era greu de tot ca Steaua să se califice”

Fostul internațional a analizat și situația primului gol încasat de Steaua. Acesta consideră că Niță a greșit, dar oricum era imposibil de întors scorul din tur.  „Trebuie să privim problema în fond, nu ca o situație izolată, ceea ce s-a întâmplat aseară la primul gol se poate întâmpla. Dacă iei sezonul ăsta, o să vezi că în multe meciuri, în situații critice, el a fost acolo și a salvat Steaua. Mai devreme sau mai târziu o sa facă și greșeli, pentru că nu există nimeni pe lumea asta de sport să nu greșească. S-a întâmplat să o facă, într-un meci în care Steaua oricum nu avea foarte mari șanse de a se califica. Să întorci un rezultat de 4-1 e complicat, nu e deloc ușor. S-a întâmplat să facă aceea greșeală și la început de meci, dar și fără aceea greșeală, era greu de tot ca Steaua să se califice.”

„Mi s-a întâmplat și mie, chiar la Steaua fiind, să am astfel de meciuri, în care apăram foarte mult, echipele adverse aveau ocazii foarte multe și până la urmă reușeam noi să câștigăm cu 1-0”

În momentul în care a fost întrebat dacă s-ar simți protejat de defensiva Stelei dacă ar fi acum portar la echipa antrenată de Reghecampf, Stelea a precizat că în aceste momente defensiva nu funcționează cum trebuie, dar că  a fost și el într-o astfel de situație chiar pe vremea când juca la  Steaua. „Nu funcționează cum trebuie defensiva Stelei, trebuie să recunosc, dar asta face parte din viața unei echipe, să fii într-un astfel de moment și să încerci să dai tot ce ai mai bun, să încerci să ajuți cât mai mult echipa. Mi s-a întâmplat și mie, chiar la Steaua fiind, să am astfel de meciuri, în care apăram foarte mult, echipele adverse aveau ocazii foarte multe și până la urmă reușeam noi să câștigăm cu 1-0.

Aici ține foarte mult și de încrederea pe care o are echipa respectivă în ce poate să facă și o echipă de nivelul Stelei întotdeauna va putea să facă asta, pentru că este o echipă mare, care are tradiție în spate. Asta contează enorm, faptul că joci la un club mare, pentru că intri în teren cu  o anumită mentalitate. Într-o situație de criză, valoarea și experiența pe care o ai sau ar trebui să o ai fiind la clubul respectiv, te fac să le iei ca atare și să treci imediat peste ele. Aici se face diferența între o echipă puternică din punct de vedere mental și una care este afectată de astfel de situații.”
Din perspectiva fostului portar, Steaua se va prezenta cu altă atitudine în play-off. „Eu cred, și aștept să văd dacă se confirmă, că Steaua va avea altă manieră de a juca în play-off. Toate o să fie meciuri importante. Cel puțin eu asta îmi doresc să se întâmple și cred că se va întâmpla”.

Articol scris de EMMA BÂRSAN
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că nu îmi iubesc ţara!
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că…
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
RUSIA, în lacrimi! A MURIT împușcat de 3 ori! S-a încercat imposibilul
RUSIA, în lacrimi! A MURIT împușcat de 3 ori! S-a încercat imposibilul
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului:
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu pot să-l privesc în ochi"
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Motivul inedit pentru care Volkswagen modifică logo-ul bine-cunosut - VIDEO
Motivul inedit pentru care Volkswagen modifică logo-ul bine-cunosut - VIDEO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup