Un stadion plin cu femei și copii!** Petrolul a distribuit 9.000 de bilete gratuite la meciul cu Pandurii

Un stadion plin cu femei și copii!** Petrolul a distribuit 9.000 de bilete gratuite la meciul cu Pandurii
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gruparea Petrolul Ploiești a distribuit, până miercuri, peste 9.000 de bilete gratuite femeilor și copiilor la meciul cu Pandurii Târgu Jiu, care va avea loc, sâmbătă, în etapa a XVI-a a Ligii I, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Sperăm să vină cât mai mulți suporteri din rândul femeilor și copiilor. Ora este una rezonabilă și ne dorim ca tribunele Stadionului Ilie Oană să fi pline la acest meci foarte important pentru noi”, a spus Răchită.

El a menționat că partida cu Pandurii va fi mult mai dificilă decât cea cu Gaz Metan Mediaș, câștigată de Petrolul cu 1-0, în etapa a XV-a. „Întâlnim echipa cu cel mai bun joc din Liga I. Ei vin după un rezultat impresionant în fața Rapidului și vom avea un meci foarte dificil, mai dificil decât cel cu Gaz Metan. Dar noi am jucat bine aproape mereu cu echipele puternice, sper că o vom face și de această dată și că vom reuși un rezultat pozitiv”, a spus tehnicianul.

Casele de bilete ale stadionului vor fi deschise până cu o oră înaintea startului partidei de sâmbătă, iar accesul este permis femeilor și copiilor, la fel cum s-a întâmplat și la meciul cu FCM Târgu Mureș, din etapa a XIV-a a Ligii I, la care au asistat aproximativ 3.000 de femei și copii.

Comisia de Disciplină a hotărât, la 2 noiembrie, ca Petrolul Ploiești să joace șase meciuri fără spectatori și să piardă partida cu Steaua prin forfait, în urma incidentelor care au avut loc la partida din etapa a XII-a a Ligii I, suspendată la 30 octombrie, la scorul de 0-2. De asemenea, membrii Comisiei de Disciplină a LPF au decis ca gruparea din Ploiești să primească o penalitate financiară de 60.000 de lei. La 10 noiembrie, Comisia de Recurs a Ligii Profesioniste de Fotbal a decis să mențină sancțiunile dictate de către Comisia de Disciplină, respingând apelul clubului Petrolul.

Conform unei hotărâri a Comitetului de Urgență al FRF din 8 noiembrie, validată la 17 noiembrie de Comitetul Executiv, femeile și copiii sub 14 ani pot asista din tribune la meciurile programate cu porțile închise din România.

Partida Petrolul Ploiești – Pandurii Târgu Jiu, din etapa a XVI-a a Ligii I, se va disputa sâmbătă, de la ora 17.00.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele