TVR nu mai participă la licitația pentru drepturile TV ale Ligii I!** „Fără fotbal nu poate exista o televiziune publică”

Ada Meseșan intenționează să demisioneze din Consiliul de Administrație al TVR, din cauză că CA a respins joi posibilitatea ca Televiziunea Română să participe la licitația organizată de LPF pentru a cumpăra un pachet cu drepturi de televizare a meciurilor din Liga I. "TVR a respins astăzi (joi, n.r.) în ședința de CA dreptul de a participa la licitația pentru a cumpăra pachetul privind Liga națională de fotbal și consider că acest gest duce la «înmormântarea» TVR, deoarece pachetul este pentru trei ani. Am anunțat că intenționez să-mi dau demisia din CA pentru nu doresc să girez afectarea gravă a Televiziunii Naționale ca actor media pe piață. O instituție de media se susține ca audiență și ca impact pe public foarte mult din sport și prin excelență prin fotbal, alături de jurnalele de știri și producțiile personale ale instituției", a declarat pentru MEDIAFAX Ada Meseșan, membru titular în CA. Ea a precizat că a propus ca TVR să facă economie în alte zone pentru a putea să participe la licitația organizată de Liga Profesionistă de Fotbal (LPF). "Motivul colegilor mei care au votat contra a fost faptul că instituția are probleme financiare, dar cu toate acestea în proiectul de buget pe 2011 instituția are prevăzute acordarea de prime și sporuri angajaților. Am propus să facem economie în alte zone pentru a susține TVR ca jucător media pe piață. Nu s-a întâmplat", a explicat Ad
TVR nu mai participă la licitația pentru drepturile TV ale Ligii I!** "Fără fotbal nu poate exista o televiziune publică"

Ada Meseșan intenționează să demisioneze din Consiliul de
Administrație al TVR, din cauză că CA a respins joi posibilitatea
ca Televiziunea Română să participe la licitația organizată de LPF
pentru a cumpăra un pachet cu drepturi de televizare a meciurilor
din Liga I.

„TVR a respins astăzi (joi, n.r.) în ședința de CA dreptul
de a participa la licitația pentru a cumpăra pachetul privind Liga
națională de fotbal și consider că acest gest duce la
«înmormântarea» TVR, deoarece pachetul este pentru trei ani. Am
anunțat că intenționez să-mi dau demisia din CA pentru nu doresc să
girez afectarea gravă a Televiziunii Naționale ca actor media pe
piață. O instituție de media se susține ca audiență și ca impact pe
public foarte mult din sport și prin excelență prin fotbal, alături
de jurnalele de știri și producțiile personale ale
instituției
„, a declarat pentru MEDIAFAX Ada Meseșan,
membru titular în CA.

Ea a precizat că a propus ca TVR să facă economie în alte zone
pentru a putea să participe la licitația organizată de Liga
Profesionistă de Fotbal (LPF).

„Motivul colegilor mei care au votat contra a fost faptul
că instituția are probleme financiare, dar cu toate acestea în
proiectul de buget pe 2011 instituția are prevăzute acordarea de
prime și sporuri angajaților. Am propus să facem economie în alte
zone pentru a susține TVR ca jucător media pe piață. Nu s-a
întâmplat”,
a explicat Ada Meseșan. Ea a fost propusă de
PDL ca membru titular în Consiliul de Administrație al TVR, fiind
validată în această funcție de Parlament în vara anului
trecut.

Pe de altă parte, un alt membru în CA, Lucia Hossu Longin, a
declarat pentru MEDIAFAX că este foarte „decepționată” de
rezultatul votului. „Fără fotbal nu poate să ființeze o
televiziune publică. Măcar atât să le acordăm plătitorilor de taxe.
A fost de neînțeles ca unii membrii să voteze împotriva
instituției, sub pretextul că nu sunt bani. Scoțând sportul ne
distrugem ultimul rating, nu am înțeles de ce colegi din TVR au
votat împotriva interesului TVR. Fotbalul este singura salvare
financiară pentru TVR. Să sperăm că vom putea în timp să remediem
acest moment confuz de astăzi”
, a mai spus Lucia Hossu
Longin.

În schimb, Sorin Burtea, membru în CA, a declarat pentru MEDIAFAX
că a votat împotriva participării TVR la licitația organizată de
LPF. „Este un efort financiar foarte mare. Există în Europa
televiziuni colosal de mari, precum BBC, care nu transmit fotbal”,
a spus Burtea.

Până la ora difuzării acestei știri, Alexandru Lăzescu,
președintele – director general al TVR, nu a putut fi
contactat.

TVR a achiziționat deja caietul de sarcini al licitației pentru
vânzarea drepturilor TV ale partidelor din Liga I. Caietul a mai
fost cumpărat și de societățile SC Antena TV Group SA, SC
RCS&RDS SA și SC Romtelecom SA.

De altfel, societățile SC Antena TV Group SA, SC RCS&RDS SA, SC
Romtelecom SA și Societatea Română de Televiziune, care au
achiziționat caietul de sarcini al licitației pentru vânzarea
drepturilor TV ale partidelor din Liga I, au fost acceptate de LPF,
potrivit unui anunț postat în 2 martie pe site-ul oficial al
Ligii.

Licitația publică cu strigare pentru cesiunea drepturilor de
televiziune (audiovizuale) prin orice mijloc tehnic a imaginilor în
mișcare, însoțite sau nu de sunet, din cadrul meciurilor de fotbal
ale competiției Liga I „PARTENER” în sezoanele competiționale
2011/2012, 2012/2013, 2013/2014 va avea loc în 4 aprilie, la ora
12.00, la sediul LPF.

Prețul caietului de licitație a fost de 30.000 de euro fără TVA și
putea fi cumpărat în perioada 3 – 10 martie. Taxa de înscriere la
licitație a fost de 5.000 euro plus TVA. Scrisorile de garanție
bancară aferente licitației sunt prevăzute în Caietul de
Licitație.

Prețul de pornire a licitației pentru fiecare pachet, cu excepția
pachetelor 8 și 9, este de 12.900.000 euro (4.300.000 euro/ sezon
competițional) la care se adaugă TVA. Prețul de pornire a
licitației pentru pachetele 8 și 9 este, pentru fiecare dintre ele,
de 10.500.000 euro (3.500.000 euro/ sezon competițional) la care se
adaugă TVA.

RCS&RDS și Antena 1 au câștigat, la sfârșitul lunii martie
2008, licitația pentru drepturile de televizare ale meciurilor din
Liga I, în sezoanele 2008/2009, 2009/2010, 2010/2011, pentru suma
de 85 de milioane de euro plus TVA.

Sursa: Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Viața într-un oraș de 15 minute: Aplicația MyCosmopolis și stilul de viață premium
Mediafax
Părinții Victoriei, îngenuncheați de durere lângă sicriu. Mihaela și Cazimir Ionescu, devastați după pierderea fiicei lor
Cancan.ro
„Atentat la sănătatea publică!” Imagini cu mizeria din spațiile unde sunt gătite alimentele vândute pe plajă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. Și-a făcut o fotografie care i-a lăsat mască pe fanii săi! Arată impecabil
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ. România are benzină şi motorină mai scumpe decât în toate ţările vecine, deşi dispune de resurse proprii importante de petrol
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Râzi cu lacrimi
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Descopera.ro
Ce au pus părinții Victoriei Ionescu pe sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei lor. Ți se rupe sufletul! 🥲
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Xbox va permite transformarea jocurilor pe disc în licențe digitale
Go4Games
Anunțul pe care îl aștepta toată lumea despre A7. Cristian Pistol anunță data și ora deschiderii celor 47,10 km noi
Promotor.ro