„Tușierii decid rezultatele în fotbalul românesc”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Leonard Naidin a declarat că Politehnica Iași a fost dezavantajată clar în acest tur de campionat vina aparținând de această dată arbitrilor asistenți.

„Se vede clar că în fotbalul de astăzi arbitrii asistenți decid meciurile. S-a întâmplat de mai multe ori. Înainte, arbitrii de centru greșeau grav, acum învingătoarele sunt decise de asistenți. Păi, Ciprian Tănasă a marcat un gol valabil cu Gaz MetanMediaș, dar asistentul Babadac a semnalizat ofsaid eronat. Și cu Pandurii Târgu Jiu, în etapa trecută, am fost taxați de tușieri. Și sunt multe astfel de partide”, a spus Leonard Naidin, care nu și-a pierdut speranța și crede că echipa condusă de Ionuț Popa poate obține cel puțin șapte puncte în ultimele trei etape din tur. „Chiar dacă alții nu sunt de aceeași părere, eu zic că echipa are valoare și vom reuși salvarea de la retrogradare. Putem obține puncte importante în acest final de tur, eu mă gândesc la minimum șapte din cele nouă disponibile, adică victorii cu CS Otopeni și la Gloria Buzău și un egal pe teren propriu cu Rapid”. Aflat la final de contract cu Poli, Leonard Naidin nu știe dacă își va prelungi înțelegerea cu gruparea din Dealul Copoului: „Am avut oferte și iarna trecută, și în vara acestui an, dar nu am plecat pentru că m-am atașat de această echipă. În luna decembrie îmi expiră contractul, dar încă nu știu ce voi face în viitor. Trebuie să analizez cu foarte mare atenție pasul următor”.


"Se vede clar că în fotbalul de astăzi arbitrii asistenți decid meciurile. S-a întâmplat de mai multe ori. Înainte, arbitrii de centru greșeau grav, acum învingătoarele sunt decise de asistenți."
– Leonard Naidin, mijlocaș Poli Iași

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
La ce vârstă și cu cine și-a pierdut inocența Theo Rose! Surpriză: Bărbatul care a făcut-o femeie nu e Alex Leonte
La ce vârstă și cu cine și-a pierdut inocența Theo Rose! Surpriză: Bărbatul care a făcut-o femeie nu e Alex…
A vrut Kremlinul să-l elimine pe Lukașenko și a căzut victimă ministrul de Externe?
A vrut Kremlinul să-l elimine pe Lukașenko și a căzut victimă ministrul de Externe?
Germania înlocuieşte logo-ul unui sponsor cu banderola „OneLove” în centrul de presă
Germania înlocuieşte logo-ul unui sponsor cu banderola „OneLove” în centrul de presă
Cristiano Ronalo, șah mat lui United înainte de plecare! Și-a lansat ceas de peste 150.000 de euro cu momentul în care a înscris împotriva „diavolilor”
Cristiano Ronalo, șah mat lui United înainte de plecare! Și-a lansat ceas de peste 150.000 de euro cu momentul în…
Sarah Prodan aruncă bomba: cine a fost, de fapt, de vină, pentru divorţ! Ce a putut să spună despre Reghecampf
Sarah Prodan aruncă bomba: cine a fost, de fapt, de vină, pentru divorţ! Ce a putut să spună despre Reghecampf
Ce să pui în BERE pentru un GUST MAI BUN? NU vei regreta!
Ce să pui în BERE pentru un GUST MAI BUN? NU vei regreta!
Aparatul din casă care consumă cât 300 de becuri economice. Consumă într-un singur minut cât alte aparate în 3 ore
Aparatul din casă care consumă cât 300 de becuri economice. Consumă într-un singur minut cât alte aparate în 3 ore
Dezvăluirea momentului despre Traian BĂSESCU! Nimeni nu a știut asta despre fostul președinte: Avea nevoie de…
Dezvăluirea momentului despre Traian BĂSESCU! Nimeni nu a știut asta despre fostul președinte: Avea nevoie de…
Un șofer a rămas fără permis după ce muncitorii au montat greșit semnele de circulație
Un șofer a rămas fără permis după ce muncitorii au montat greșit semnele de circulație
Pastilele și suplimentele care afectează cel mai mult ficatul. Paracetamolul poate duce la hepatită
Pastilele și suplimentele care afectează cel mai mult ficatul. Paracetamolul poate duce la hepatită
Dezvăluire uluitoare făcută de Johnny Depp: Am făcut-o doar o dată...
Dezvăluire uluitoare făcută de Johnny Depp: Am făcut-o doar o dată...
Proprietarii de pompe de căldură şi centrale electrice se simt discriminați. Printre ei, Mihai Neșu
Proprietarii de pompe de căldură şi centrale electrice se simt discriminați. Printre ei, Mihai Neșu
Bancul zilei: Maria, fată de la țară, ajunge menajeră la niște bogătași. Sub patul matrimonial găsește
Bancul zilei: Maria, fată de la țară, ajunge menajeră la niște bogătași. Sub patul matrimonial găsește
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Poze interzise cu Simona Trașcă de pe OnlyFans! Aici o vezi gratis fără haine
Poze interzise cu Simona Trașcă de pe OnlyFans! Aici o vezi gratis fără haine
Care este, de fapt, cel mai fiabil SUV? NEMȚII spun că mașina asta ajunge rar în service
Care este, de fapt, cel mai fiabil SUV? NEMȚII spun că mașina asta ajunge rar în service
FOTO. Loredana Groza, apariție de infarct pe plajă. Diva, într-un costum de baie minuscul
FOTO. Loredana Groza, apariție de infarct pe plajă. Diva, într-un costum de baie minuscul
FOTO. Maria Constantin a ridicat gradele în termometre la plajă. Și-a etalat atuurile fizice la mare!
FOTO. Maria Constantin a ridicat gradele în termometre la plajă. Și-a etalat atuurile fizice la mare!