🚨 Rapid – Corvinul, în etapa 12 din Superliga. Deschidere de scor din penalty!

Gigi Grigorescu
Rapid și Corvinul se întâlnesc în Giulești. Foto: Sport Pictures
22:56

Gol Rapid!

Min. 61: Dobre transformă cu precizie penalty-ul dictat de Kovacs!

22:44

A început repriza a doua!

Min. 46: Meciul se reia de la 0-0!

22:21

Final de primă repriză

Min. 45: Pauză pe Giulești.

21:51

Gol anulat Rapid!

Min. 35: Kamara marchează după ratarea lui Stojilkovic, dar din camera VAR se dictează offside!

21:47

Gol anulat Corvinul!

Min. 10: Golul superb al lui Pârvulescu e anulat pentru offside! Hunedoreanul trăsese dintr-un unghi „imposibil” și marcase cu ajutorul barei.

21:40

Ocazie Rapid

Min. 6: Șutul lui Moruțan, din lovitură liberă, se duce peste poartă. Faza a venit după două încercări ofensive ale hunedorenilor.

21:39

A început meciul!

Min. 1: Fluier de start!

20:33

Echipele de start

Rapid: B. Ungureanu – Onea, Pașcanu, Kramer, Ouedraogo – Grameni, Doumbia – Dobre, Moruțan, Kamara – Stojilkovic
Rezerve: Aioani, E. Annan, Manea, Bubanja, Ciobotariu, Senciuc, Șucu, R. Pop, Petrila, Jambor, Sinyan, Kodor
Antrenor: Daniel Pancu

Corvinul: C. Sandu – F. Iacob, Fl. Ilie, A. Manolache, Al. Neacșa – Cărăruș, Ribeiro – Yeboah, Fabry, D. Pîrvulescu – Gillard
Rezerve: Frânculescu, Abualnadi, Ivancevic, D. Albu, Roger, Deaconu, M. Bratu, Goodlad, Hayatu, Okoro, Espinosa
Antrenor: Florin Maxim

Meciul Rapid – Corvinul Hunedoara are loc în etapa 12 din Superliga, sezonul 2026-2027, iar partida este Live Text Online pe www.prosport.ro.

De asemenea, duelul de pe stadionul din Giulești poate fi urmărit și la televizor pe posturile Digi Sport 1 și Prima Sport 1, de la 21:30.

Rapid – Corvinul Hunedoara Live Text Online, de la 21:30, în etapa 12 din Superliga

Cele două adversare ale meciului care se desfășoară pe arena din Giulești nu s-au mai întâlnit într-un meci oficial din 13 mai 1992.

Atunci, Rapid și Corvinul au terminat la egalitate 0-0, în etapa 28 din Divizia A, cum se numea competiția internă la vremea respectivă.

`

Rapid – Corvinul Hunedoara se joacă în etapa 12 din Superliga. Sport Pictures

La finele întrecerii, Corvinul avea să retrogradeze de pe ultimul loc, cu 32 de puncte, în timp ce Rapid a terminat pe 6, cu 35 de puncte, și a jucat în Cupa UEFA Intertoto.

Interesant este că în ultimele 5 meciuri directe echipa oaspete, indiferent care a fost ea, nu a marcat. A fost 2-0 la Hunedoara de două ori și o dată în Giulești, plus două „remize albe”.

Cea mai mare diferență de scor dintre cele două a fost înregistrată pe 14 august 1985, când Corvinul învingea, pe teren propriu, cu un incredibil 9-0.

Partida a contat pentru etapa 3 a respectivei ediții de campionat, iar golurile au fost marcate de Dubinciuc (25), Cojocaru (28, 60), Mateuț (50), Gabor (10, 67, 75), Văetuș (55) și Bardac (77).

După 11 etape, Rapid este pe locul 2 în clasament, cu 24 de puncte, la 5 de liderul Dinamo, care a jucat, deja, și a învins FC Botoșani prin două lovituri de la 11 metri.

Nou-promovata este pe 7, cu 16 puncte și ajunge în zona de play-off cu o victorie, dacă U Cluj sau Farul nu înving FC Argeș acasă, respectiv, Universitatea Craiova în deplasare.

Declarațiile celor doi antrenori

„Corvinul e absolut meritat unde e. E o echipă care joacă bine în majoritatea jocurilor. Are continuitate, cu antrenorul care e acolo de mult timp.

E o echipă imprevizibilă, greu de anticipat, pentru că are jucători valoroși în atac. Și nu întâmplător a marcat în ultimele etape câte 3 goluri.

Rapid – Corvinul Hunedoara se joacă în etapa 12 din Superliga. Mediafax Foto

Mă aștept la un joc greu, ca toate celelalte. Corvinul face parte din categoria adversarilor care nu au nimic de pierdut când vin în Giulești.

Trebuie să fim concentrați la maximum și conștienți de importanța momentului și de seria bună de victorii consecutive, care nu s-a mai întâmplat de câțiva ani.

Sunt încrezător că vom lua cele trei puncte. Jocul nostru este, de la etapă la etapă, mult mai bine structurat, cu idei care se văd. Încă suntem departe de ce îmi doresc.

Dar datorită spiritului, unității și valorii individuale, ne menținem în partea de sus a ierarhiei, unde vrem să fim și la finalul sezonului. Avem un joc foarte greu”, a declarat Daniel Pancu.

„Întâlnim o echipă în formă, cu calitate, care produce fotbal. A avut un joc consistent, a câștigat la U Cluj, împotriva unei echipe la fel de puternice a campionatului nostru.

Am încredere că jucătorii mei vor face un joc consistent. Avem atuurile noastre. Va fi o atmosferă frumoasă pe un stadion pe care îți dorești să joci când te apuci de fotbal.

Eu sper ca jucătorii noștri să pună totul în practică, să aibă încredere în ei și să-și demonstreze calitățile. 100% va fi un joc deschis.

Nu că nu știm să ne apărăm, dar toate antrenamentele noastre sunt bazate pe jocul ofensiv. De acolo izvorăsc și alte situații pe care le mai antrenăm în funcție de adversar.

Ne antrenăm să producem fotbal. De apărat, oricum ne apărăm începând cu atacantul. Va fi un meci frumos. Rapidul are un joc direct, mai ales la fazele fixe”, a spus Florin Maxim.

Echipele probabile

Rapid (1-4-2-3-1): Aioani – Onea, Pașcanu, Kramer, Ouedraogo – Grameni, Doumbia – R. Pop, Moruțan, Kamara – Stojilkovic. Antrenor: Daniel Pancu

Rapid – Corvinul Hunedoara se joacă în etapa 12 din Superliga. Sport Pictures

Rezerve: B. Ungureanu, E. Annan, D. Ciobotariu, Cr. Manea, Sinyan, Bubanja, A. Șucu, Al. Dobre, Jambor, Petrila, Kodor, Senciuc

Corvinul (1-4-2-3-1): C. Sandu – F. Iacob, Fl. Ilie, A. Manolache, Al. Neacșa – Cărăruș, Ribeiro – Yeboah, Fabry, D. Pîrvulescu – Espinosa. Antrenor: Florin Maxim

Rezerve: Frânculescu, Dringa, Abualnadi, Ivancevic, D. Albu, Apur, Deaconu, Roger, Goodlad, M. Bratu, Gillard, Hayatu

Meciul va fi arbitrat de Szabolcs Kovacs, ajutat la linii de Cos Bojan și Florin Iftode. În camera VAR au fost delegați Lucian-Claudiu Rusandu și Augustus Constantin.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]