Tudose DA, „Ochi”** NU! „Răzvan e de cinci ani aici si nu a reușit să se impună!”

Mihai Stoichiță se va întâlni azi cu patronul Gigi Becali pentru a stabili circuitul de veniri - plecări din această iarnă. De pe așa-zisa listă neagră întocmită de tehnician lipsește însă un nume, cel al lui Alexandru Tudose, a cărui plecare este interzisă de „Lippi". Până în urmă cu un an, Tudose era om de bază la Gloria Buzău, mai ales după ce fusese promovat la rangul de căpitan de Ștefan Stoica, acum antrenor la Curtea de Argeș. Între timp, fundașul s-a întors la Steaua, de unde era împrumutat, iar aparițiile în meciurile oficiale s-au rărit dramatic. „Nu pleacă nicăieri" De această conjunctură a încercat să profite și tehnicianul lui Internațional, care îl vrea pe Tudose cu orice preț. „Steaua să-l lase mai întâi să plece și apoi discutăm. Eu îl vreau și împrumut. Nu cred că Steaua își permite să piardă un asemenea jucător. E unul dintre puținii fundași tineri de mare valoare. Steaua se va păcăli dacă-l va da", a spus Stoica pentru ProSport. Replica lui Stoichiță nu a întârziat să apară. „Nu pleacă niciun jucător de la Steaua când vrea el, ci când e de acord clubul. Tudose nu va pleca în această iarnă, cu siguranță", a spus hotărât tehnicianul. E dezamăgit de Ochiroșii Tehnicianul a vorbit și despre fotbaliștii de care este dezamăgit. La acest capitol, Stoichiță l-a nom
Daniel Vlad
Tudose DA, "Ochi"** NU! "Răzvan e de cinci ani aici si nu a reușit să se impună!"

Mihai Stoichiță se va întâlni azi cu patronul Gigi Becali pentru
a stabili circuitul de veniri – plecări din această iarnă. De pe
așa-zisa listă neagră întocmită de tehnician lipsește însă un nume,
cel al lui Alexandru Tudose, a cărui plecare este interzisă de
„Lippi”.

Până în urmă cu un an, Tudose era om de bază la Gloria Buzău,
mai ales după ce fusese promovat la rangul de căpitan de Ștefan
Stoica, acum antrenor la Curtea de Argeș. Între timp, fundașul s-a
întors la Steaua, de unde era împrumutat, iar aparițiile în
meciurile oficiale s-au rărit dramatic.

„Nu
pleacă nicăieri”

De această conjunctură a încercat să profite și tehnicianul lui
Internațional, care îl vrea pe Tudose cu orice preț. „Steaua să-l
lase mai întâi să plece și apoi discutăm. Eu îl vreau și împrumut.
Nu cred că Steaua își permite să piardă un asemenea jucător. E unul
dintre puținii fundași tineri de mare valoare. Steaua se va păcăli
dacă-l va da”, a spus Stoica pentru ProSport. Replica lui Stoichiță
nu a întârziat să apară. „Nu pleacă niciun jucător de la Steaua
când vrea el, ci când e de acord clubul. Tudose nu va pleca în
această iarnă, cu siguranță”, a spus hotărât tehnicianul.

E
dezamăgit de Ochiroșii

Tehnicianul a vorbit și despre fotbaliștii de care este dezamăgit.
La acest capitol, Stoichiță l-a nominalizat pe Răzvan Ochiroșii, de
care, în funcție de discuția de azi cu Gigi Becali, e dispus chiar
să se dispenseze. „Îl știu pe ‘Ochi’ de la Galați, voiam să-l iau
la Oțelul, dar Steaua s-a mișcat mai bine. Acum stau și mă întreb
dacă aș fi făcut bine, pentru că văd ce a făcut aici. E de cinci
ani și nu a reușit să se impună deloc. La talentul lui, trebuia să
fie jucător de bază și ar trebui să se gândească serios de ce nu a
reușit”, a mărturisit, ușor nervos, Stoichiță.

„Ochiroșii e de cinci ani la Steaua și nu a reușit să se
impună deloc. La talentul lui, trebuia să fie jucător de
bază”
, Mihai Stoichiță, antrenor Steaua

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
FOTO: Actrița FIERBINTE din „Euphoria” într-o reclamă sportivă. Ipostaze PROVOCATOARE
Mediafax
BREAKING | Toto Dumitrescu a fost condamnat definitiv! Ce pedeapsă a primit fiul lui Ilie Dumitrescu
Cancan.ro
Gafă în platforma E-Sănătatea Mea, unde o persoană cu dizabilități s-a ales cu statutul de „handicapată”. Reacția CNAS
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ce se întâmplă, doctore?
De ce cheltuiesc românii miliarde de euro pe vacanțe în străinătate?
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Descopera.ro
O mai ții minte pe Deea? Ce s-a ales de prima femeie care a căzut în ispită la Insula Iubirii. S-a tatuat din cap până-n picioare și a ajuns de nerecunoscut
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
A intrat la RAR pentru ITP și a atras toate privirile. Ce are special această mașină
Promotor.ro
SE SCHIMBĂ VREMEA RADICAL: furtuni violente și grindină după zilele de căldură! Alertă pentru românii care călătoresc în Italia
Mediafax Italia
Aici găsești CELE MAI IEFTINE CASE PE PLAJĂ! Prețurile sunt cu 72.000 de euro mai mici decât în zonele cunoscute
Mediafax Spania