Trică vrea să transforme CFR-ul. Cine sunt cei cinci juniori în care antrenorul își pune baza pentru a revitaliza echipa din Gruia

  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR Cluj a început cu stângul returul campionatului în Liga 1. Aflată pe ultima poziție a clasamentului după depunctarea record primită (-24 de puncte), formația antrenată de Eugen Trică a remizat în deplasarea de la Ceahlăul, scor 0-0, în prima etapa a returului Ligii I.

Problemele se țin însă lanț de echipa clujeană. Administratorul judiciar Răzvan Zăvăleanu a început de vineri negocierile cu jucătorii din lot pentru reducerea masivă a salariilor. Primii convocați la discuții au fost portarul Mihai Mincă și atacantul Florin Costea, cărora li s-a propus micșorarea contractelor cu 40-50 la sută. Mincă nu a dat un răspuns clar, în timp ce Costea a refuzat, fiind și scos, din acest motiv, din lot. CFR nu a putut aduna 18 jucători pentru deplasarea de la Piatra Neamț, așa că a apelat de urgență la 5 juniori.

Cine sunt cei cinci tineri convocați în premieră de Eugen Trică:
Mihai Kereki, 18 ani, fundaș central (1 noiembrie 1996)
Sebastian Petruș, 16 ani, mijlocaș central (27 martie 1998)
Andrei Pop, 17 ani, atacant (26 martie 1997)
Daniel Pîrv, 17 ani, fundaș lateral (18 februarie 1998)
Paul Cubleșan, 17 ani, atacant (7 decembrie 1997)

„Orice punct e important. Azi am pierdut două puncte, ținând cont de ocaziile pe care le-am văzut. Am avut trei ocazii clare. Avem un moral bun, mai ales că am jucat 75 de minute în zece oameni. Voi aduce doi juniori la următorul meci. Am 13 jucători pe care mă pot baza în lot, fără juniori”, a declarat Eugen Trică după meci, pentru Dolce Sport.

articol scris de Alexandru Asan
 
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog

Ilie Dumitrescu nu găsește explicații: „Este greu de imaginat! Este ireal”

Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei

S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic

Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie mamă”
Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie…
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?

ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Iarna se întoarce la munte, cu ninsori şi viscol

Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi

Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj sfâşietor după moartea interlopului. Graţiela Corduneanu s-a prăbuşit emoţional

S-a aflat! Care e cauza morții lui Costel Corduneanu, unul dintre cei mai periculoși interlopi din România

Pericol total în TRANSILVANIA. Este vestea momentului pentru cei care locuiesc în Ardeal

Ce au descoperit anchetatorii la reconstituire, în cazul crimei de pe A1? Avocatul afaceristului dă vina pe stres

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii

Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi

TOP cele mai ieftine SUV-uri (RABLA 2024). Modelul SURPRIZĂ pe care toți românii îl caută

Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă