Trei într-o zi

Redactor:
Gigi Stancu
Trei într-o zi
  • Publicat:
  • Actualizat:

Conducătorii Unirii Urziceni nu mai vor să pățească la fel ca în
iarnă, când n-au reușit să aducă pe nimeni după ce i-au pierdut pe
Varga, Bălan și Dănălache, și se mișcă repede pe piața
transferurilor.
Primii jucători pe care i-a înregimentat Mihai Stoica sunt fostul
fundaș stânga al Stelei, Petre Marin, și atacantul Adrian Neaga,
care și-a încheiat contractul cu Neftci Baku și a ales să se
întoarcă în Liga I. „Jair” și Neaga și-au dorit să lucreze din nou
cu fostul manager general de la Steaua, refuzând Ghencea pentru a
veni gratis la Urziceni.

Fundașul a semnat deja un contract pe doi ani cu Unirea, iar
„Rică” va parafa mâine o înțelegere pe aceeași perioadă. Deși nu
mai sunt la prima tinerețe, cei doi jucători sunt considerați de
către ialomițeni niște câștiguri imense, ei urmând să suplinească
plecările iminente ale lui Pablo Brandan și Marius Bilașco.

Vine
și Doman

Vicecampioana României vrea totuși să-și îmbunătățească un pic
media de vârstă, care a crescut evident după aducerea lui Petre
Marin, 36 de ani, și a lui Adrian Neaga, 31 de ani, și cumpără și
jucători tineri. Astfel, mijlocașul ofensiv de 22 de ani al lui FC
Argeș, Cătălin Doman (foto mare, în violet), va semna și el mâine
un contract pe trei ani cu Unirea Urziceni. Ialomițenii l-au
acontat pe Doman în schimbul unei sume de aproximativ 200.000 de
euro, câștigând duelul cu Dinamo, care îl dorea și ea pe
argeșean.

420 de meciuri a bifat Petre
Marin în 16 sezoane de Liga I, fiind unul dintre veteranii
fotbalului românesc

46 de goluri în 165 de meciuri a
marcat Rică Neaga (foto) în Liga I

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Interdicție completă în România din 9 aprilie. Legea n-are excepţii. Amendă 1000 lei
Interdicție completă în România din 9 aprilie. Legea n-are excepţii. Amendă 1000 lei
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen