Alexandru Tudor s-a „spovedit” în emisiunea „Profesioniștii” de la TVR 1 și a expus publicului o sumedenie de povestiri inedite despre mediul în care a crescut, de la miuțele cu Ceaușeștii până la averea familiei în care a crescut. Practic, o incursiune unică în trecutul unuia dintre cei mai fascinanți oameni din fotbalul românesc.
Printre primele amintiri pe care Tudor le are sunt cele cu bona de origine ungară pe care părinții săi o angajaseră ca să-l îngrijească. Cunoscut ca un tip disciplinat și riguros, Tudor susține că atributele acestea le-a dobândit de la femeia de origine maghiară care vorbea o română stricată și de la Schimdt Huber, mentorul său german în materie de arbitraj.
„Aveam o bonă unguroaică. Ea mi-a zis: munca dacă vrei joacă, dacă nu muncă, nu joacă. Așa am ajuns să mănânc tot din farfurie. Și acum mănânc tot din farfurie.
Fragmentarea jocului care m-a caracterizat este o reverberație a disciplinei. Eu vreau ca jucătorii să fie disciplinați, să se ocupe numai de joc, așa că orice detaliu pe care nu-l fac în regulă îl tai, adică fluier. Este o chestiune pe care am învățat-o de la un german care mi-a fost mentor, Schimdt Huber. Mi-a spus așa: «Din punctul meu de vedere nu există decât o singură filozofie – disciplină și consecvență»”, a explicat Tudor în dialogul cu Eugenia Vodă.
Fostul arbitru a rememorat și partidele de fotbal din liceu, acolo unde ajungea inclusiv să joace cu nepoții dictatorului Nicolae Ceaușescu și susține că banii tatălui, care lucra în comerțul exterior, i-au afectat evoluția în viață.
„La liceu mă duceam cu bucurie. Am fost la Monet. Jucam fotbal cu Ceaușeștii mici, nepoții… Am intrat ultimul la treapta întâi, la clasa de elită”
În momentul când tata îmi zicea «Ia, mă, niște bani de aici să te duci să îți iei o mașină!». Aia nu era mașina mea, nu era muncită de mine. Atunci mi-am permis să o stric, să o lovesc, să o zgârii. Avea prea mulți bani tata și banii ne-au stricat, ne-au distrus echilibrul în familie, ne-au afectat pe toți. Niciuna din mașinile pe care le-am primit de la el nu m-au bucurat, dar cea pe care am cumpărat-o din banii mei a fost altfel. Asta încerc și cu copiii mei, să nu le dau nimic de-a gata. Dacă le dau prea repede, prea mult, îi alint. Dacă-i alint, îi bag într-o slăbiciune.
Taică-miu, fiind lucrător de comerț exterior, a ajuns să facă import din China. Cred că avea exclusivitate pe importul de acolo, ceea ce înseamnă o sumă enormă. La un moment dat mi-a zis: «Băi, mi-e teamă că o să ajung într-o valiză pe Dâmbovița». Așa își executau chinezii partenerii. El era un partener corect, dar nu avea bani să-și plătească toate obligațiile. Și atunci m-am gândit: cum să stai cu frică de moarte pentru bani. E urât, e urât! E urât cânt te conduce banul și nu poți fi om.
E un gest normal să te separi de ce e rău. Prefer o relație normală, umană, frumoasă cu oamenii din jurul meu, decât să fiu posesorul unui cont cu nu știu câți de zero. Eu stau la bloc și mă simt foarte bine. E mai bună relația pe care o am eu cu vecinii mei care stau la bloc decât unul care stă la vilă și-și face gard de patru metri ca să nu vadă vecinii ce are în curte. Prefer să fiu un om normal decât să fiu sclavul banului. Știu sigur că în locul de pe lumea ailaltă unde vreau să ajung eu nu mă vor duce banii. Banii nu te mântuiesc, nu te salvează.
Important e să faci lucruri bune în viață. Ca să poți marca viața unui om în mod pozitiv, să-l ajuți să crească, o poți face că ești în închisoare, că ești în război, că ești în războiul social în care suntem astăzi, o poți face oriunde”, a explicat arbitrul de 49 de ani.
Care e cea mai bună extremă dreapta a lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER