Daniel Pancu, dezvăluire despre averea făcută din fotbal: „110.000 de euro pe lună am avut acolo”

Ce avere a făcut „Pancone” din fotbal. SURSĂ: Sportpictures

Daniel Pancu a vorbit deschis despre banii câștigați în cariera de fotbalist și a recunoscut că fotbalul i-a adus milioane de euro. 

Actualul antrenor al Rapidului a dezvăluit și clubul la care a avut cel mai mare salariu. Este vorba de Beșiktaș.

Ce avere a făcut Pancu din fotbal

Fostul atacant al giuleștenilor a spus că perioada petrecută în Turcia a fost cea mai bună din punct de vedere financiar. În ultimii doi ani de contract la formația din Istanbul, Pancu a ajuns să câștige 110.000 de euro pe lună, o sumă uriașă pentru acea perioadă.

„Da, cu siguranță. Cel mai mare contract l-am avut la Beșiktaș, 110.000 de euro pe lună, ultimii doi ani de contract, care erau bani foarte buni la vremea aceea.

Începând cu Italia am avut contracte bune. La Kadîrov, la Terek, am avut de vreo două ori prime de câteva zeci de mii cu echipe din Moscova. Jumătate din bani îi cheltuiam, jumătate îi puneam deoparte”, a spus Daniel Pancu, la Fanatik.

Pancu a avut o carieră importantă ca fotbalist, cu experiențe în România, Italia, Turcia, Rusia și Bulgaria. A evoluat pentru Poli Iași, Rapid, Cesena, Beșiktaș, Bursaspor, Terek Groznîi, ȚSKA Sofia, FC Vaslui și FC Voluntari.

Cel mai puternic impact l-a avut însă la Rapid și Beșiktaș. În Giulești a devenit unul dintre simbolurile clubului, iar în Turcia a fost apreciat de suporterii formației din Istanbul. Pancu a ajuns la Beșiktaș în 2002 și a rămas sub contract până în 2006, perioadă în care a avut și o revenire temporară la Rapid, sub formă de împrumut. După mai bine de două decenii petrecute în fotbalul profesionist, Pancu a trecut la antrenorat. A pregătit CFR Cluj, Poli Iași și reprezentativele U20 și U21 ale României, iar în prezent se află pe banca Rapidului.

„Pancone” a vorbit despre relația cu Șumudică

„Nu am nicio problemă cu Șumudică. El o singură dată s-a supărat, ca văcarul pe sat. Am spus ceva într-o emisiune că o echipă pe care scrie «Rapid» trebuie să marcheze goluri. El era mulțumit că nu primise gol.

A fost doar de nuanță și a durat două luni. M-a și blocat pe telefon. Eu trebuia să îi văd pe jucătorii de la națională prin cantonament, în Dubai, și m-a blocat pe telefon. S-a supărat, mi-a blocat telefonul. Eu luam legătura cu el să văd jucătorii de la tineret și el nu răspundea. M-a deblocat după aia. A fost de nuanță. Eu nu aveam absolut nimic cu el. Am comentat meciul și aveam cu Rapid ce aveam”, a spus Daniel Pancu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]