Trădați de șefi: „Suntem blocați psihic!”** Au avut titlul în mână, acum au găsit scuzele pentru returul dezastruos

Redactor:
Nicu Bădescu
Trădați de șefi:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Seria neagră pe care o traversează Dinamo își poate găsi explicația și în afara terenurilor de joc și de antrenament. Blocajul psihic pe care toți jucătorii îl acuză, restanțele salariale, dar și promisiunile neonorate ale conducerii cu privire la diverse prime de joc, au contribuit la deteriorarea atmosferei din vestiarul „câinilor”.

La începutul lui 2012, jucătorii și șefii lui Dinamo au făcut un pact ca până la finalul sezonului, salariile să fie plătite la timp, mai ales că în acel moment conducerea roș-albilor reușise să ajungă la zi cu plata obligațiilor față de jucători.

Plătiți doar până-n ianuarie

A venit plecarea în cantonamentul din Turcia, meciurile slabe sau foarte slabe de acolo și apoi debutul de retur catastrofal. În tot acest timp, fotbaliștii lui Ciobotariu n-au mai primit niciun ban din partea conducerii și, mai mult, au dispărut și acele pachete de prime care în tur au fost plătite la meciurile importante. Tocmai acest lucru este acuzat și de jucători, care au primit primii bani în 2012 abia la finalul lunii martie, suma reprezentând salariul pentru luna ianuarie.

Șefii n-au mai venit la discuții

În plus, înaintea seriei infernale de meciuri cu Oțelul, FC Vaslui și Rapid, Dănciulescu și compania primiseră confirmarea verbală din partea conducerii că li se va stabili un pachet de prime în cazul unor rezultate bune în cele trei partide, iar detaliile urmau să fie definitivate după o discuție între conducere și jucători. Aceasta nu s-a mai întâmplat, iar deznodământul tripletei de meciuri se cunoaște: două puncte din nouă câștigate și mărirea distanței față de liderul CFR Cluj la cinci puncte. „Noi suntem principalii vinovați, nu Ciobi. Suntem blocați psihic, nu ne mai iese nimic. În plus, nici șefii nu și-au onorat promisiunile financiare. Sunt amănunte care contează, deși nu se văd!”, au povestit ieri mai mulți jucători.

150.000 de euro este suma aproximativă la care se ridică salariile lunare cumulate ale fotbaliștilor lui Ciobotariu

Antrenorul lui Inter, refuzat de Borcea

Roș-albii au avut șansa să-l aibă pe bancă la începutul sezonului pe italianul Stramaccioni

„Eu îl cunosc pe Stramaccioni de când era la juniorii Romei, a câștigat titlul la toate echipele de juniori pe care le-a pregătit. Acum e la echipa mare a lui Inter, iar eu nu l-am văzut de mult pe Cristi Chivu atât de fericit să joace, chiar dacă a fost folosit fundaș stânga, ceea ce nu prea îi convine”, a spus ieri Victor Becali, care a dezvăluit și o mare gafă pe care conducerea lui Dinamo a făcut-o. „Am vrut să-l aduc astă vară la Dinamo. Înainte să-l pună pe Ciobotariu, i-am zis lui Cristi Borcea, dar el m-a întrebat pe cine a antrenat. Asta e problema în România, pe cine ai antrenat. Andreea Stramaccioni (foto) va deveni un mare antrenor, sunt convins”, a concluzionat impresarul.

„Analizăm azi situația lui Crăciunescu”

În frunte cu Steaua, prin reprezentantul Valeriu Argăseală, cluburile din Liga I vor cere la Comitetul Executiv care va începe azi, de la ora 11:00, la FRF, demiterea lui Ion Crăciunescu. Totuși, conform regulamentului, singura persoană care poate lua această decizie este secretarul general al Federației, Adalbert Kassai. Contactat ieri de ProSport, acesta a fost laconic în privința acestei situații: „Nu am luat încă nicio decizie în cazul lui Crăciunescu. Mai întâi să vedem ce se discută, ce se decide la Comitetul Executiv, și apoi vom analiza situația lui”, a sunat scurta reacție a lui Kassai.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur transport trimis la Constanța
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…