Torres clujean

  • Publicat:
  • Actualizat:
Torres clujean

Mijlocașul dreapta Jorge Arturo Oropeza Torres a ajuns ieri la Cluj si dă probe pe “Ion Moina”. Dacă va convinge va fi primul mexican la “U”.

Oficialii Universității nu au renunțat la transferuri nici după restartul campionatului. Alb-negrii au mai adus ieri un jucător în probe. Jorge Arturo Oropeza Torres este un fotbalist mexican care poate evolua pe banda dreaptă atât ca mijlocaș, cât și în defensivă. “Sunt foarte fericit că am ajuns aici. Trebuia să semnez contractul, dar aștept să vină impresarul meu. Am jucat ultima dată în Albania, dar nu mi-a plăcut și am plecat de acolo”, a declarat jucătorul de 24 de ani.

Jorge Oropeza, care a fost refuzat în această iarnă de Costel Orac la FCM Bacău, spune că știe multe lucruri despre România, iar Chivu este unul dintre idolii săi. “Eu vreau să joc în Europa și mi-ar plăcea să rămân aici. Am încercat să găsesc contract prin Germania și Italia, dar este greu pentru că sunt extracomunitar. Știu totul despre «U», m-am informat despre această echipă de pe internet. România este o țară calificată la Euro, deci are fotbaliști buni. Mie îmi place Chivu, pe care îl umăresc cu atenție”, a afirmat Oropeza.

4 meciuri a jucat Jorge Oropeza în ultimele șapte luni, de când a plecat de la Toluca la albanezii de la Flamuntari

Pe aceeași temă
Alex Piţurcă a marcat la Elena din Chişinău în faţa tuturor. Imagini explozive

Imagini cu o mulţime de israelieni ce bat un şofer arab au fost transmise în direct la televiziunea publică VIDEO

Peste 10.000 de maşini, ridicate într-un sector din Bucureşti începând de azi

Ianis Hagi, dorit in Premier League?! Care sunt cele doua super puteri din Anglia care ar fi interesate de transferul romanului

De ce nu e bine să speli carnea de pui înainte de a o găti. Ce infecție riști

Fiica Andreei Esca, făcută de râs de propriul iubit.a făcut o declarație incredibilă.

A descoperit o gaură în gura bebeluşului său şi l-a dus direct la spital. Toată lumea a izbucnit în râs când a descoperit care era, de fapt, problema

Grecia a pus o recompensă de 300.000 de euro pe capetele criminalilor care au ucis-o pe studenta britanică Caroline Crouch, în fața copilului ei

Bombă în televiziunea din România: A fost dată AFARĂ

Momentul TERIBIL în care un pod din STICLĂ din China se sparge complet cu oameni pe el. Cum a reușit să se salveze

Dacă ai această marcă TV, ai face bine să o returnezi dacă mai poți. E uluitor ce se întâmplă în fundal, fără acordul tău

BREAKING! ATAC terorist. Sunt ZECI de MORTI şi răniţi! Vestea ŞOC a zilei

Anamaria Prodan, călcată în picioare în direct la TV!  Ce a putut să-i zică, și prezentatorul a început să râdă

Anunț uriaș pentru cei care s-au vaccinat cu Pfizer! E oficial. Ce efecte are asupra organismului

Adevărul ascuns din facturi: Românii sunt puşi să plătească bani degeaba de 10 ani

Boala de care suferă majoritatea miliardarilor din lume. Este din spectrul autist

Cine este, de fapt, polițista superbă care a primit mii de like-uri pe Facebook?

Este posibil să implantezi un cip cu seringa, la vaccinare? Descoperirea uluitoare făcută recent

Sonda spaţială Voyager a detectat un „zumzet persistent” dincolo de sistemul nostru solar

BANCUL ZILEI – O partidă feroce de 53X în patru

Piaţa clădirilor de birouri din Cluj, în colaps. Lider de multinaţională IT: „Foarte puţini vor să revină la birou“

S-a dus și mitul bunului Bill Gates? Este șocant motivul pentru care soția miliardarului a cerut divorțul

Imagini +18! Vedete de la noi, PRINSE în timp ce făceau AMOR în public!

O bancă din România vinde mașini recuperate. Iată două oferte de nerefuzat pentru cei care vor o Skoda diesel

FOTO. Bianca Drăgușanu, imaginile cu care a zăpăcit milionarii! S-a pozat într-un costum minuscul de baie

FOTO. Daniela Crudu, într-un costum de baie minuscul! Și-a arătat trupul total

×