Torje:** „E vremea mea!”

Gabi Torje povestește felul în care a marcat în poarta Urziceniului. Mijlocașul de buzunar al „câinilor" spune că nici el, nici colegii săi nu prea mai credeau într-o victorie. -Gabi, ați reușit prima victorie împotriva Urziceniului... Sunt cei care v-au luat campionatul... A fost un meci special pentru voi? -Oarecum... Am jucat împotriva echipei campioane, care ne-a furat practic titlul anul trecut. Bine că am învins!
Torje:** "E vremea mea!"

Gabi Torje povestește felul în care a marcat în poarta
Urziceniului. Mijlocașul de buzunar al „câinilor” spune că nici el,
nici colegii săi nu prea mai credeau într-o victorie.

-Gabi, ați reușit prima victorie împotriva Urziceniului…
Sunt cei care v-au luat campionatul… A fost un meci special pentru
voi?

-Oarecum… Am jucat împotriva echipei campioane, care ne-a furat
practic titlul anul trecut. Bine că am învins!

-Ți-a purtat noroc banderola? Și la meciul naționalei împotriva
Moldovei, când ai fost căpitan, ai reușit două
goluri…

-Cred că a purtat noroc întregii echipe, nu numai mie. Eu zic că am
fost căpitan de conjunctură… A fost și Marius (n.r. – Niculae)
accidentat, au fost și acele discuții cu banderola.

-Imediat după gol ai mers la galerie… Putem vorbi despre o
împăcare între voi?

-Da, m-am împăcat cu fanii. Eu nu am avut niciodată probleme cu
galeria, au fost doar acele evenimente neplăcute. (n.r. – oftează).
E normal să mai fie și ei câteodată supărați, dar atunci când am
trecut prin momente grele ne-au susținut.

-Evoluțiile tale din ultimul timp arată un alt Torje…
Care este secretul acestei transformări?

-Simplu: nu mai ies aproape deloc din casă! Nici anul trecut nu am
ieșit foarte mult, dar mi-am ales prost momentele (n.r. –
râde)

„Un moment de inspirație”

-Ai dat un gol de poveste cu Urziceniul. Cum a
fost?

-Un moment de inspirație… Am urmărit o minge primită de la
Cristea, am observat că Arlauskis e ieșit din poartă și am avut o
execuție fericită. Cred că a fost și un pic de noroc.

-Știi că era chiar ultima fază, arbitrul se pregătea să fluiere
finalul… Sincer, mai credeai în victorie?

-Sincer, prin minutul 90 ne gândeam și noi că ar fi bun și un egal,
mai ales că nu-i bătusem niciodată pe cei de la Urziceni. Ne
gândeam și să nu primim gol, dar uite că am bătut!

-Crezi că vei mai fi căpitan și în meciurile
următoare?

-Asta contează mai puțin. Nu e important cine e căpitan, esențial e
să câștigăm.

-Traversezi cea mai bună perioadă a carierei
tale?

-Eu sper să fie doar un început de perioadă bună a carierei mele…
E momentul meu și îmi doresc să-l prelungesc cât mai mult.

Tamaș a refuzat
banderola

Gabi Tamaș a refuzat banderola de căpitan înaintea meciului cu
Unirea Urziceni. Dario Bonetti este cel care i-a oferit distincția,
dar fundașul a refuzat, exact cum promisese la finalul meciului cu
Sturm Graz (1-0). După câteva momente de tatonare ale tehnicianului
italian, stoperul a repetat cuvintele rostite în Austria: „Nu mai
vreau o a doua șansă! Nu mă mai gândesc la banderolă.” . În cele
din urmă, în locul său a fost preferat Gabriel Torje, o alegere
norocoasă pentru Dinamo, din moment ce mijlocașul a reușit golul
victoriei în ultima secundă a meciului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]