Timișoara țipă la FRF să aștepte decizia TAS:** „De ce se joacă baraj, ce se întâmplă cu legile astea? Fraudă după fraudă”

Președintele Politehnicii Timișoara, Gheorghe Chivorchian, reclamă faptul că în Comitetul de Urgență al FRF s-a decis miercuri ca Voința Sibiu și Săgeata Năvodari să dispute un meci de baraj pentru a ocupa locul rămas liber după retrogradarea bănățenilor, deși încă nu s-a aflat decizia TAS, ultima instanță capabilă să îi salveze pe timișoreni. "Până când se pronunță ultima instanță, TAS-ul, trebuia să beneficiem de prezumția de nevinovăție. Pe mine nu mă interesează Săgeata și Sibiul. Nu înțeleg decizia asta cu barajul. Îl fac așa, preventiv? La începutul sezonului precedent, Săgeata avea drept de promovare, din iarnă n-a mai avut, iar acum a primit iarăși acest drept. Ce se întâmplă cu legile astea? Când a scăpat de sancțiune? Știe cineva? FRF face fraudă după fraudă! Vă mai dau un exemplu. În Comitetul Executiv s-a votat scoaterea licenței pe anul trecut și următorii doi ani. Când Mircea Sandu i-a pus să voteze din nou, n-au abrogat ceea ce votaseră cu puțin timp înainte", a declarat Chivorchian pentru evz.
Timișoara țipă la FRF să aștepte decizia TAS:** "De ce se joacă baraj, ce se întâmplă cu legile astea? Fraudă după fraudă"

Președintele Politehnicii Timișoara, Gheorghe Chivorchian,
reclamă faptul că în Comitetul de Urgență al FRF s-a decis miercuri
ca Voința Sibiu și Săgeata Năvodari să dispute un meci de baraj
pentru a ocupa locul rămas liber după retrogradarea bănățenilor,
deși încă nu s-a aflat decizia TAS, ultima instanță capabilă să îi
salveze pe timișoreni.

„Până când se pronunță ultima instanță, TAS-ul, trebuia să
beneficiem de prezumția de nevinovăție. Pe mine nu mă interesează
Săgeata și Sibiul. Nu înțeleg decizia asta cu barajul. Îl fac așa,
preventiv? La începutul sezonului precedent, Săgeata avea drept de
promovare, din iarnă n-a mai avut, iar acum a primit iarăși acest
drept. Ce se întâmplă cu legile astea? Când a scăpat de sancțiune?
Știe cineva? FRF face fraudă după fraudă!

Vă mai dau un exemplu. În Comitetul Executiv s-a votat scoaterea
licenței pe anul trecut și următorii doi ani. Când Mircea Sandu i-a
pus să voteze din nou, n-au abrogat ceea ce votaseră cu puțin timp
înainte”, a declarat Chivorchian pentru evz.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Viața într-un oraș de 15 minute: Aplicația MyCosmopolis și stilul de viață premium
Mediafax
Părinții Victoriei, îngenuncheați de durere lângă sicriu. Mihaela și Cazimir Ionescu, devastați după pierderea fiicei lor
Cancan.ro
„Atentat la sănătatea publică!” Imagini cu mizeria din spațiile unde sunt gătite alimentele vândute pe plajă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. Și-a făcut o fotografie care i-a lăsat mască pe fanii săi! Arată impecabil
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ. România are benzină şi motorină mai scumpe decât în toate ţările vecine, deşi dispune de resurse proprii importante de petrol
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Râzi cu lacrimi
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Descopera.ro
Ce au pus părinții Victoriei Ionescu pe sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei lor. Ți se rupe sufletul! 🥲
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Xbox va permite transformarea jocurilor pe disc în licențe digitale
Go4Games
Anunțul pe care îl aștepta toată lumea despre A7. Cristian Pistol anunță data și ora deschiderii celor 47,10 km noi
Promotor.ro