Tender își dorește acționariat la Timișoara

Tender își dorește acționariat la Timișoara
  • Publicat:
  • Actualizat:

Trecerea echipei Poli Timișoara din curtea lui Balkan Petroleum la Intercenter va dura o lună. Ovidiu Tender este însă deja foarte optimist și vrea să-i strângă în acționariatul clubului pe toți cei care iubesc echipa bănățeană.

 

Domnule Tender, s-a dat acordul pentru demararea preluării echipei Poli Timișoara?
Decizia s-a luat azi (n.r. – ieri) de dimineață, în cadrul Adunării Generale de la Intercenter, anunțul l-a făcut și domnul Ostaficiuc, președintele Consiliului Județean Timiș.

Care este următorul pas în trecerea acțiunilor de la domnul Iancu la Intercenter?

Va exista o primă rundă de negocieri, prin care se vor stabili termenii negocierilor, apoi va veni o perioadă firească de audit, și abia apoi vom stabili un preț și valoarea societății.

În cât timp estimați că se va ajunge la acest pas?
Va dura trei-patru săptămâni până se va ajunge în acest stadiu.

Se zvonește că doriți să aduceți oameni de fotbal din Timișoara în conducere, cum ar fi Ioan Timofte.
Deocamdată este foarte devreme să discutăm. Acum există intenția de implicare. Dacă vom ajunge la un acord final, atunci vom stabili ce se va face mai departe.

Domnul Iancu spunea că se va ajunge la un acord, pentru că se înțelege din priviri cu dvs.
Asta nu știu de pe acum.

Frații Cristescu și-au manifestat și ei intenția de a se implica la Poli Timișoara. Ați accepta să facă parte din acționariat?
Da. Aștept cu cea mai mare plăcere orice investitor dornic din Timișoara sau din țară să vină alături de noi la echipă. Îmi doresc, dacă se poate, să fie o sută de mii de acționari.

Adică vă referiți și la fanii echipei?
Da. Facem o ofertă publică de acțiuni pentru cine va dori să vină lângă echipă. Vreau să fie toți timișorenii acționari la Poli. Echipa trebuie să fie a timișorenilor.

"S-a hotărât începerea negocierilor pentru cumpărarea acțiunilor deținute de Balkan Petroleum la echipă." – Constantin Ostaficiuc, președinte CJ Timiș

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de ani mai tânără, după ce blonda a anunţat relaţia!
Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de ani mai tânără, după ce…
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Vestea DESPRE PENSII pe care o așteptau milioane de români. SE PREGĂTEȘTE egea la Guvern
Vestea DESPRE PENSII pe care o așteptau milioane de români. SE PREGĂTEȘTE egea la Guvern
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen