Târgul de gloabe

Cine a ratat vineri prima jumătate de oră din Ghencea ar fi jurat că a pierdut câteva momente de magie după cât de bosumflat era Dayro Moreno în momentul înlocuirii. Bombănea întruna iritat, s-a răcorit pe un panou publicitar. Nu mai lipsea decât să-i azvârle tricoul în față lui Lăcătuș ca să arate că i se făcuse o nedreptate. Cu câteva floricele la mijlocul terenului și vreo două goluri la mica ciupeală, la a doua bară, modelul Gerd Müller,
Târgul de gloabe

Cine a ratat vineri prima jumătate de oră din Ghencea ar fi jurat că a pierdut câteva momente de magie după cât de bosumflat era Dayro Moreno în momentul înlocuirii. Bombănea întruna iritat, s-a răcorit pe un panou publicitar. Nu mai lipsea decât să-i azvârle tricoul în față lui Lăcătuș ca să arate că i se făcuse o nedreptate. Cu câteva floricele la mijlocul terenului și vreo două goluri la mica ciupeală, la a doua bară, modelul Gerd Müller, columbianul a îmbrobodit peluza și l-a împins pe Gigi Becali s-o mai ia o dată pe arătură când i-a fixat cota de piață la 40 de milioane de euro. Azi, Argăseală și-ar freca palmele de fericire dacă și-ar recupera măcar cele 2 milioane investite. Acum, Becali e puțin ocupat și nu mai scoate fum pe nări că nu e titular Dayro. Destinul sud-americanului e ultimul pe lista priorităților.

Se spune că, la antrenamente, Dayro aleargă doar pe metru pătrat, e apatic, cu mintea zburându-i numai el știe pe unde. „Exact ceea ce vedem cu toții la meciuri”, remarca Ienei. În aceste condiții, Lăcătuș chiar își merită soarta și prăpastia abruptă căscată în relația cu tribuna. Dayro nu e un caz izolat, nu e singura mână moartă. Măcar Zapata salvează aparențele și cu parade salvatoare. Precum Ochiroșii, și alții meritau o șansă. Lăcă l-a copiat însă pe samsarul care-și scotea mârțoagele la târg duminică de duminică doar ca să le facă de râs.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]