Țălnar da, **Dinu ba

Redactor:
Dragos Ene
Țălnar da, **Dinu ba
  • Publicat:
  • Actualizat:

Multă lume a spus despre Cornel Țălnar că este doar mantaua de
vreme rea după plecarea neanunțată a lui Ion Marin. Se pare totuși
că „Țânțarul” le-a câștigat încrederea acționarilor, șefii fiind de
părere că echipa are un joc bun, ghinionul fiind cel care a făcut
ca Dinamo să nu fie mai sus în clasament.

Partida cu Panathinaikos a oglindit foarte bine acest lucru, iar
conducătorii i-au transmis tehnicianului că va continua până la
finalul campionatului. Într-o ședință desfășurată joi seară,
imediat după sosirea de la Atena, Cristi Borcea s-a întâlnit cu
Țălnar și i-a transmis că a fost reconfirmat în funcție și pentru
returul de campionat care urmează. Nu același lucru se poate spune
și despre Cornel Dinu, Borcea și, mai nou, Gigi Nețoiu fiind
nemulțumiți de activitatea „Procurorului”. La numirea lui Țălnar în
funcție, „Mister” a acceptat să preia la rândul său poziția de
director tehnic și chiar din prima zi, între el și președintele
executiv au existat neînțelegeri legate de prerogativele sale la
echipă. Acționarul ar fi vrut ca fostul administrator delegat să
vină mai mult la antrenamentele lui Dinamo, însă problemele de
sănătate ale ultimului nu i-au permis acest lucru. În aceste
condiții, Borcea și Gigi Nețoiu, omul care se implică deja în
deciziile executive ale clubului, nu îl mai privesc cu ochi buni pe
„directorul tehnic Cornel Dinu”.

Badea îl susține pe
Dinu

Aliatul „Procurorului” este Nicolae Badea, președintele
Consiliului de Administrație fiind alături de gloria clubului chiar
și în momentele mai grele prin care a trecut în ultimul timp
acesta. În plus, bossul de la Computerland nu vrea să cedeze în
fața presiunilor venite din partea lui Gigi Nețoiu și să accepte
jocurile pe care acesta încearcă deja să le impună la echipă. În
continuare, Badea nu vede cu ochi buni revenirea „Comandantului” în
acționariat.

17
sezoane a bifat Cornel Dinu ca jucător în tricoul lui Dinamo

9
sezoane a petrecut Cornel Dinu pe banca tehnică a roș-albilor în
diverse ipostaze: director tehnic, antrenor principal sau antrenor
secund

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…