Szekely: „Nu m-au interesat banii”

Redactor:
Eduard Zelgin
Szekely: „Nu m-au interesat banii
  • Publicat:

Adus de la Oțelul Galați, mijlocașul Janos Szekely a semnat pentru cinci ani, urmând să aibă un salariu de aproximativ 200.000 de euro pe sezon.

Ești fericit că ai ajuns la Steaua?

Foarte fericit. Ce îmi pot dori mai mult? Mai ales că peste câteva zile este ziua mea, am primit cel mai frumos cadou.

Ce a contat în alegera ta?

Steaua este Steaua. Un club care nu mai are nevoie de prezentare, cu performanțe numeroase, cu suporteri mulți și obiective grandioase. În plus, aici mi se vor deschide orizonturi, în primul rând mă refer la națională.

Banii?

Nu m-am gândit la ei. Dacă aș fi decis din punct de vedere financiar, aș fi ales să merg la un club din Rusia care îmi oferea un salariu de 500.000 de euro pe an.

Te-ai decis destul de repede…

Da. Nu mai aveam de ce să ard gazul de pomană și să mă gândesc prea mult, mai ales că domnul Becali m-a convins pe loc.

Rapid s-a bătut pentru tine și chiar ai declarat, în trecut, că ți-ai dori să joci acolo…

A fost o intersecție de interese în care am fost prins la mijloc și am fost nevoit să declar asta. Altceva vreau să spun însă. Eu nu am să afirm că sunt rapidist, stelist, dinamovist sau polist. Sunt profesionist și vreau să îmi fac doar datoria la clubul unde sunt. Atât.

Ți-e frică de concurență?

Dacă îți e teamă de asta, mai bine te lași de meserie.

Cu Lăcătuș ai vorbit?

Încă nu. Nici nu ne cunoaștem personal. Dar știu că mă apreciază încă de când era la UTA. Mă bucur mult că m-a dorit.

Care sunt obiectivele acum?

Accederea în Liga Campionilor și titlul în următorul sezon.

1,5 milioane de euro a plătit Steaua pentru Szekely

"Le promit suporterilor titlul sezonul următor"
Janos Szekely mijlocaș Steaua

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a transmis Bunesa
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a…
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile îl vor ține la psihiatrie
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile…
Legea care se va aplica în toată România. Ordin de la UE. Toți românii au acest drept
Legea care se va aplica în toată România. Ordin de la UE. Toți românii au acest drept
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen