Surpriză de proporții!** Pe cine ar putea scoate Burdujan din primul 11 al Stelei

Lucian Burdujan, ultimul jucător transferat de Steaua în această iarnă, se află la a treia colaborare cu Marius Lăcătuș. În mandatul său de la Vaslui, Lăcătuș s-a bazat destul de mult pe acesta, folosindu-l atât ca extremă stânga, cât și ca extremă dreapta.
Surpriză de proporții!** Pe cine ar putea scoate Burdujan din primul 11 al Stelei

Lucian Burdujan, ultimul jucător transferat de Steaua în această
iarnă, se află la a treia colaborare cu Marius Lăcătuș. În mandatul
său de la Vaslui, Lăcătuș s-a bazat destul de mult pe acesta,
folosindu-l atât ca extremă stânga, cât și ca extremă dreapta.

Astfel, transferul fostului său elev îi poate pune probleme lui
Bănel Nicoliță în primul „11”, mai ales că tehnicianul
roș-albaștrilor l-a certat destul de des în ultima perioadă. Pe
lângă acest aspect, Burdujan mai are un atu în fața veteranului
Nicoliță: este considerat unul dintre cei mai rapizi jucători,
fiind capabil să-l întreacă pe căpitanul Stelei din amicalele din
această iarnă sau chiar pe Surdu, Latovlevici sau Matei.

Viteza e calitatea sa principală de care au ținut cont steliștii.
Atunci când a fost în formă fizică foarte bună, Burdujan a scos
timpi sub 11 secunde pe 100 de metri. Spre exemplu, când era la
Vaslui, a reușit să parcurgă această distanță în 10,48 secunde!
Ceea ce e excelent pentru un fotbalist.

9,58 secunde e
recordul mondial deținut la suta de metri de sprinterul Usain
Bolt

10,2 secunde e
recordul României la 100 m, deținut din 1991 de constănțeanul
Daniel Cojocaru

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]