SUPER GALERIE FOTO** Primit INCENDIAR de fani, MM a fost ca un vulcan pe banca Stelei!

Mihai Stoica a revenit și pe banca Stelei, după ce la primul meci în calitate de manager al echipei, la Târgu Mureș, a stat în lojă. Mai sunt doar câteva minute înainte de primul fluier al lui Marius Avram, moment în care MM Stoica își face apariția pe gazon. Îmbrăcat cu un palton negru și cu o pereche de blugi albastru închis, managerul din Ghencea încinge atmosfera. Galeria îi strigă numele, iar el se duce către ei și îi salută energic. La stația de amplificare, crainicul Gabi Safta începuse să-i enumere trofeele din palmares, dar a fost oprit cu un gest scurt de Stoica.
Daniel Vlad
SUPER GALERIE FOTO** Primit INCENDIAR de fani, MM a fost ca un vulcan pe banca Stelei!

Mihai Stoica a revenit și pe banca Stelei, după ce la primul
meci în calitate de manager al echipei, la Târgu Mureș, a stat în
lojă.

Mai sunt doar câteva minute înainte de primul fluier al lui
Marius Avram, moment în care MM Stoica își face apariția pe gazon.
Îmbrăcat cu un palton negru și cu o pereche de blugi albastru
închis, managerul din Ghencea încinge atmosfera. Galeria îi strigă
numele, iar el se duce către ei și îi salută energic. La stația de
amplificare, crainicul Gabi Safta începuse să-i enumere trofeele
din palmares, dar a fost oprit cu un gest scurt de Stoica.

Prima s-a mișcare pe bancă a fost cea din minutul 2, în care s-a
dus să-l liniștească pe antrenor. Lăcătuș se îndrepta fioros spre
tușier, dar a fost readus pe bancă de Stoica. În minutul 26, Steaua
obține penalty, iar toată banca sare în aer. MM face un semn pentru
ca lumea să se liniștească, iar după ce Stancu marchează, iese de
sub copertină și le cere suporterilor să fie mai energici.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
FOTO: Actrița FIERBINTE din „Euphoria” într-o reclamă sportivă. Ipostaze PROVOCATOARE
Mediafax
BREAKING | Toto Dumitrescu a fost condamnat definitiv! Ce pedeapsă a primit fiul lui Ilie Dumitrescu
Cancan.ro
Gafă în platforma E-Sănătatea Mea, unde o persoană cu dizabilități s-a ales cu statutul de „handicapată”. Reacția CNAS
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ce se întâmplă, doctore?
De ce cheltuiesc românii miliarde de euro pe vacanțe în străinătate?
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Descopera.ro
O mai ții minte pe Deea? Ce s-a ales de prima femeie care a căzut în ispită la Insula Iubirii. S-a tatuat din cap până-n picioare și a ajuns de nerecunoscut
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
A intrat la RAR pentru ITP și a atras toate privirile. Ce are special această mașină
Promotor.ro
SE SCHIMBĂ VREMEA RADICAL: furtuni violente și grindină după zilele de căldură! Alertă pentru românii care călătoresc în Italia
Mediafax Italia
Aici găsești CELE MAI IEFTINE CASE PE PLAJĂ! Prețurile sunt cu 72.000 de euro mai mici decât în zonele cunoscute
Mediafax Spania