Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » „Suntem fraieri și avem ghinion”

„Suntem fraieri și avem ghinion”

Dan Petrescu (foto) crede că echipa sa are foarte mult ghinion în acest campionat. De ce nu mai câștigați? De ghinioniști sau de fraieri ce suntem. Cu Steaua am luat gol cu fundul în ultimul minut, iar noi am ratat cu poarta goală. Cu Brașovul am avut trei ocazii mari, iar ei niciuna, iar cu FC Argeș, opt ocazii imense și penalty ratat în ultimul minut. Meritam cel puțin șase puncte din aceste trei meciuri, cu care eram pe primul loc, și toată lumea ar fi vorbit acum numai despre noi.
„Suntem fraieri și avem ghinion"

Dan Petrescu (foto) crede că echipa sa are foarte mult ghinion în acest campionat.

De ce nu mai câștigați?
De ghinioniști sau de fraieri ce suntem. Cu Steaua am luat gol cu fundul în ultimul minut, iar noi am ratat cu poarta goală. Cu Brașovul am avut trei ocazii mari, iar ei niciuna, iar cu FC Argeș, opt ocazii imense și penalty ratat în ultimul minut. Meritam cel puțin șase puncte din aceste trei meciuri, cu care eram pe primul loc, și toată lumea ar fi vorbit acum numai despre noi.

E doar neșansă?
Cîrțu a menționat foarte bine după meciul cu Timișoara de ce mai ai nevoie ca să câștigi un meci. De ceva mare. Dacă el o să-i pună pe jucători să doarmă câte doi în pat, eu o să-i pun câte șapte. E clar că, dacă n-ai și noroc, muncești degeaba. Cel mai bun exemplu este Timișoara, care a câștigat ultimele meciuri din trei autogoluri.

Sunteți luați în serios acum?
Probabil și asta, dar oricum cu Unirea toată lumea joacă bine. I-am făcut mari pe toți portarii adverși. Boșneag și Pantilimon au apărat senzațional și pun pariu că Stanca va fi erou azi. Îmi aduc aminte și de paradele lui Stăncioiu din finala Cupei. Pun pariu că nu va mai apăra așa în viața lui.

Ce va fi cu Pandurii?
Va fi un joc capital pentru ambele echipe. Trebuie să câștigăm neapărat, iar ei vin cu zero puncte în retur și cu retrogradarea în ceafă.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]