„Sunt mai mulți jucători care vor să plece”** Ce zice Adrian Cristea despre șansele lui Dinamo la titlu

  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo nu renunță la titlu, iar Borcea declară cu orice ocazie
că echipa lui Țălnar este cea care a dominat fotbalul românesc în
ultimii ani și că nu va renunța la lupta la campionat. „Prințul”
Cristea se gândește însă în continuare la plecare. Mijlocașul spune
că nu este singurul care ar vrea să părăsească echipa. Cristea
crede că șansele câinilor la tilu sunt foarte mici și că nu are
rost ca suporterii să își facă iluzii prea mari.

„Sunt șapte-opt echipe care se bat la primul loc, iar noi
ne aflam printre ele. Din păcate, avem șanse foarte mici, nu are
rost să ne facem iluzii prea mari, pentru că suntem la distanță
mare de lider. Dar depinde cum vom începe acest retur și, dacă
pornim cum trebuie, încercam și noi să dăm lovitura”
, a
declarat Adrian Cristea pentru Fanatik

„Vreau să îmi încerc
norocul în străinătate”


„Având în vedere că se cer bani mulți pentru mine, este greu să mai
prind un transfer. Sper să mă înțeleagă și conducerea și voi vedea
pe viitor. Nu sunt numai eu, există mai mulți jucători care își
doresc să prindă un contract bun afară, de ce să nu ne lase să ne
încercăm norocul? Sunt aici și, dacă nu am plecat, nu înseamnă că
vreau să mă las de fotbal sau că nu mai joc. Îmi fac mie rău
print-un eventual transfer. Încerc să joc cât mai bine, dar nu
ascund acest lucru: să plec cât mai repede în
străinătate”,
a mai spus mijlocașul

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să arăt
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să…
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
Mașinile trebuie să îl aibă la bord. Devine obligatoriu din 1 iulie. UE a dat ordin definitiv
Mașinile trebuie să îl aibă la bord. Devine obligatoriu din 1 iulie. UE a dat ordin definitiv
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri