Producătorul de componente electrice Romradiatoare Brașov a făcut un anunț important despre acțiunile deținute de către regretatul Mircea Lucescu. Amintim că fostul selecționer al naționalei României a murit în luna aprilie, în Săptămâna Mare, răpus de problemele de sănătate.
Romradiatoare Brașov a dat informații cu privire la un transfer de 2.48 milioane de acțiuni, reprezentând 16,5% din capitalul social al companiei. Acțiunile au fost transferate din contul lui „Il Luce”.
Jurnaliștii de la Ziarul Financiar subliniază faptul că acțiunile au ajuns în contul comun al lui Răzvan Lucescu și al Elenei Lucescu, în baza prevederilor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
Sursa citată arată următorul lucru: în funcție de prețul din piață – 1.34 lei pe acțiune, valoarea totală a pachetului transferat ajunge la 3.31 milioane de lei.
Compania la care Mircea Lucescu, unul dintre cei mai importanți antrenori din istoria fotbalului, a fost acționar are o valoare de piață de aproximativ 20 de milioane de lei, după ce cotația a scăzut cu 15% în ultimele 12 luni. Trei pătrimi din capitalul social sunt deținute de către fondul de investiții Transilvania Investments Alliance.
În primele trei luni din 2026, potrivit ZF, Romradiatoare a raportat pierderi de 177.000 de lei și venituri de 7 milioane de lei.
Cu puțin timp înaintea decesului său, Mircea Lucescu a pornit o afacere, înființând o societate cu profil imobiliar – LSV Premium Developments SRL. Firma are sediul în București și a fost autorizată în baza unei cereri depuse în decembrie 2025.
De administrarea entității se ocupă nepotul lui „Il Luce”, Matei. Tatăl său este Răzvan Lucescu, nimeni altul decât fiul ex-selecționerului.
LSV Premium Development SRL are ca obiect principal de activitate dezvoltarea și comercializarea de bunuri imobiliare proprii. Firma a fost constituită cu un capital social de 500 de lei.
Datorită unei vieți petrecute la firul ierbii, Mircea Lucescu a strâns o avere impresionantă. Ca tehnician, el a obținut peste 50 de milioane de euro. A colectat sume mari și din investițiile pe care le-a realizat de-a lungul timpului.
Mircea Lucescu a murit în data de 7 aprilie 2026, la vârsta de 80 de ani. Legenda fotbalului românesc s-a stins pe patul de spital, din cauza unor probleme severe de sănătate, așa cum am notat anterior. Înmormântarea acestuia a avut loc vineri, 10 aprilie, cu onoruri militare, la Cimitirul Bellu din Capitală.