Șumudică, foarte mulțumit de egalul cu Dinamo: „Când începe meciul, Dumnezeu îți dă un punct. E bine dacă reușești să ții de el”

Concordia Chiajna a reușit să câștige primul punct pe teren propriu din acest sezon, după 0-0 cu Dinamo. Gruparea din Ștefan cel Mare a jucat în inferioritate numerică, Lazăr fiind eliminat în minutul 75 pentru o intrare foarte dură.
Șumudică, foarte mulțumit de egalul cu Dinamo: "Când începe meciul, Dumnezeu îți dă un punct. E bine dacă reușești să ții de el"

Concordia Chiajna a reușit să câștige primul punct pe teren propriu din acest sezon, după 0-0 cu Dinamo. Gruparea din Ștefan cel Mare a jucat în inferioritate numerică, Lazăr fiind eliminat în minutul 75 pentru o intrare foarte dură. Cu toate acestea, Marius Șumudică este foarte mulțumit de rezultat. Antrenorul Chiajnei spune că și-a atins scopul, iar punctul i-l dedică lui Narcis Răducan, noul manager general al clubului.

„Îmi pare bine pentru punct, îmi pare bine că acest punct a venit fără să primim gol. Am jucat contra uneia dintre cele mai bune echipe de la mijloc în sus, din campionat. Am început cu dreptul, a venit și Narcis, este un punct pe care i l-am făcut cadou. Orice punct câștigat este benefic. Îi felicit pentru ardoare cu care au jucat, important este să se joace pe teren, nu sunt adeptul întreruperii meciului, brichete, etc.

M-a interesat să-i închidem, pentru că au cele mai bune benzi din țară. N-au avut nicio ocazie. Dumnezeu, când începe meciul, îți dă un punct. Dacă știi să ții de el, e bine”, a declarat Marius Șumudică la Look TV.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]