Stoichiță îl fură pe Spadacio!

Redactor:
Gigi Stancu
Stoichiță îl fură pe Spadacio!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rapidul nu o duce deloc bine din punct de vedere financiar, iar
conducerea e nevoită să îndeplinească reforma propusă de George
Copos. Și cum totul se rezumă la despărțirea de jucătorii cu
salarii mari, Dinu Gheorghe trebuie să treacă la treabă. Primul pe
lista de vânzări este Spadacio.

Mijlocașul Juliano Spadacio îndeplinește trei condiții esențiale
pentru a pleca din Giulești. În primul rând, face parte din formula
de bază a echipei care n-a prins cupele europene în ultimele două
sezoane, iar acest lucru este de neacceptat pentru „feroviari”. În
al doilea rând, Spadacio are un salariu de 20.000 de euro pe lună,
fiind unul dintre cel mai bine plătiți rapidiști. Nu în ultimul
rând, conducerea este ajutată să scape de brazilian de către Mihai
Stoichiță, care îl dorește insistent pe acesta la AEL
Limassol.

Rapid
vrea mai mult de 500.000 de euro

Dacă la această serie de argumente adăugăm și dorința lui Spadacio
de „a schimba aerul” în această pauză competițională, devine foarte
puțin probabil ca mijlocașul să mai fie văzut în tricoul Rapidului
și în startul returului. Singurul impediment care stă în calea
perfectării afacerii este suma pe care ciprioții le-o oferă
românilor în schimbul fotbalistului. 500.000 de euro sunt
considerați o sumă prea mică pentru jucătorul pe care s-a plătit,
în urmă cu două sezoane și jumătate, 1,3 milioane de euro. Rapidul
cere un milion de euro pe fotbalistul care a împlinit deja 30 de
ani, dar cele două cluburi pot cădea la un acord pentru o sumă de
circa 750.000 de euro.

1,7
milioane de euro a plătit Rapid lui Nacional
Madeira în 2008 pentru transferurile la pachet ale lui Juliano
Spadacio și Ricardo Fernandes.
1,3
milioane de euro pentru mijlocaș și
400.000 de euro pentru fundaș

5 este
locul
pe care îl ocupă AEL Limassol în prima ligă din
Cipru, un loc sub pragul care asigură prezența în play-off-ul
pentru titlul de campioană

66
de meciuri a jucat Spadacio pentru Rapid, echipă
pentru care a marcat și 20 de goluri

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…