Steliștii au negociat cu Bokila, după ce Rednic a anunțat că nu-l mai vrea la Standard.** Atacantul are însă un impresar-problemă

Steliștii au negociat cu Bokila, după ce Rednic a anunțat că nu-l mai vrea la Standard.** Atacantul are însă un impresar-problemă
  • Publicat:
  • Actualizat:

*Roș-albaștrii așteaptă pe mail pretențiile salariale pe care le are atacantul african Jeremy Bokila

Jeremy Bokila, vârful celor de la Petrolul, este de ieri în discuții să se transfere la Steaua. Szukala i-a dat unuia dintre manageri numărul de telefon al agentului lui Bokila. Deși jucătorul spune că vrea la Steaua, impresarul acestuia încearcă să-i obțină un salariu cât mai mare, spunând că fotbalistul său are mai multe oferte pe care trebuie să le analizeze.

„Noi nu intrăm în licitație cu alte cluburi. Așa că așteptăm pe mail pretențiile financiare ale jucătorului”, a replicat unul dintre manageri. Bokila e împrumutat până la vară la Petrolul, iar ploieștenii nu au activat clauza din contract conform căreia, dacă plătesc 200.000 de euro celor de la Zulte, îl pot deține definitiv pe african.

Rednic nu s-a înțeles cu impresarul lui Bokila

Ca și în cazul lui Alexandru Maxim, Standard Liege a intrat pe fir și pentru acest jucător. Mircea Rednic a declarat pentru Sport.ro că nu s-a înțeles însă cu impresarul jucătorului: „A fost agentul lui pe aici, dar nu am ajuns la un acord. Îl poate lua Steaua”. Gigi Becali speră să-l obțină pe congolez, deși recunoaște că șansele sunt destul de mici. „Mie îmi place de Bokila. Jucătorul mi-a spus că nu mai e la Petrolul și că nici nu a primit banii de la club. Sper să nu facă figuri impresarul”, a precizat Becali. Bokila nu s-a prezentat miercuri la reunirea Petrolului și antrenorul Cosmin Contra l-a suspendat pe o perioadă nedeterminată.

Eu îl voiam pe Bokila, dar impresarul a stricat toată treaba. Gigi Becali are dreptate când vorbește de unii agenți de jucători
Mircea REDNIC, antrenor Standard Liege

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o staţie de autobuz
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…