Steliano Filip, moment de sinceritate: „Unde să mă transfer!? Fără să-i jignesc, la cum joc, poate doar la ei”. Ce spune fostul căpitan despre problemele de la Dinamo

Steliano Filip, moment de sinceritate:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steliano Filip a vorbit, înaintea meciului cu Astra, despre situația sa, dar și despre problemele de la Dinamo. Echipa din Ștefan cel Mare a pierdut ultimele două partide din Liga 1, iar atmosfera din vestiar nu e cea mai bună.

Fundașul stânga a avut un conflict cu fanii, a fost acuzat că nu se mai gândește la Dinamo, dar varianta sa este alta. Într-un moment de sinceritate, Filip a recunoscut că nu se află în cea mai bună formă și a spus că, în acest moment, ar putea merge să joace la Sepsi Sfântu Gheorghe: „Nu am declarat niciodată că nu-mi doresc să mai rămân la Dinamo. Au fost discuții, câteva oferte, dar gândul meu este la Dinamo. Unde să mă transfer? La cum joc, poate merg la Sepsi, fără să-i jignesc pe cei de acolo”, a spus Filip.

Cât despre problemele din interiorul vestiarului, fostul căpitan al alb-roșilor e, de asemenea, sincer: „Bisericuțe nu sunt, n-au fost niciodată. Când suntem împreună, suntem toți uniți. E normal ca unii să fim mai apropiați. Cum sunt eu cu Hanca, spre exemplu. Îi înțeleg pe suporteri, sunt de atâta timp aici, înțeleg ce înseamnă Dinamo. Fără supărare pentru Chiajna, dar nu e normal să te bată acasă o echipă fără pretenții la campionat. Trebuie să lăsăm capul în pământ și să muncim mai mult.

Eu n-am simțit că domnul Contra îi favoriza pe străini, dar nu mai contează. Vorbim prea mult, trebuie să arătăm mai multe pe teren”, a mai spus fundașul stânga.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de…
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Este OBLIGATORIU absolut peste tot în România. TE VERIFICĂ imediat
Este OBLIGATORIU absolut peste tot în România. TE VERIFICĂ imediat
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani