Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Steaua va avea galerie la Timișoara! **’Le-am dat 500 de bilete’

Steaua va avea galerie la Timișoara! **’Le-am dat 500 de bilete’

Chiar dacă oficialii Stelei se feresc de proprii suporteri ca "dracu' de tămâie", steliștii își vor putea încuraja echipa la meciul cu Timișoara, de pe Dan Păltinișanu. Conducerea clubului din Ghencea nu a solicitat Timișoarei bilete din cauza conflictului cu suporterii, însă fanii "roș-albaștrilor" au reușit să facă rost de tichete. Gheorghe Chivorchian spune că la meci vor fi prezenți circa 500 de steliști. Aceștia au primit bilete numai după ce au prezentat garanții că nu vor comite niciun fel de incident "Suporterii Stelei ne-au cerut 500 de bilete. Le-am cerut anumite garantii, dupa ce au facut pe alte stadioane si la noi. Bineinteles ca si garantii financiare. Le-am cerut si celor de la jandarmerie sa fie cu ochii pe ei pentru ca noi suntem organizatori. Am vazut ce s-a intamplat cu cei de la Zagreb, insa sunt convins ca cei de la Steaua nu se vor comporta asa. Noi vrem sa vedem doua galerii frumoase, a noastra pe care o stim cum poate sa isi incurajeze echipa, si cea a Stelei care sa isi sustina echipa" a declarat Chivorchian la Sport.ro
Steaua va avea galerie la Timișoara! **'Le-am dat 500 de bilete'

Chiar dacă oficialii Stelei se feresc de proprii suporteri ca
„dracu’ de tămâie”, steliștii își vor putea încuraja echipa la
meciul cu Timișoara, de pe Dan Păltinișanu. Conducerea clubului din
Ghencea nu a solicitat Timișoarei bilete din cauza conflictului cu
suporterii, însă fanii „roș-albaștrilor” au reușit să facă rost de
tichete. Gheorghe Chivorchian spune că la meci vor fi prezenți
circa 500 de steliști. Aceștia au primit bilete numai după ce au
prezentat garanții că nu vor comite niciun fel de incidente

„Suporterii Stelei ne-au cerut 500 de bilete. Le-am
cerut anumite garanții, după ce au făcut pe alte stadioane și la
noi. Bineînțeles că și garanții financiare. Le-am cerut și celor de
la Jandarmerie să fie cu ochii pe ei pentru că noi suntem
organizatori. Am văzut ce s-a întâmplat cu cei de la Zagreb, însă
sunt convins că cei de la Steaua nu se vor comporta așa. Noi vrem
să vedem două galerii frumoase, a noastra, pe care o știm cum poate
să își încurajeze echipa, și cea a Stelei, care să își susțină
echipa”
a declarat Chivorchian la Sport.ro

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Soția lui Lucian Popa, ATAC la Ramona Micu! I-a spus adevărul în față: Ce ați făcut cu băieții acolo… ceva de...
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro