Steaua inspiră teamă

Steaua inspiră teamă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Vorbele lui Gigi Becali sună de fiecare dată amenințător în urechile adversarilor. Când a zis înainte de reluarea campionatului că va trece la butoane, ironiile celorlalți au fost luate ca atare, dar nu dovedeau că înțeleg primejdia.

A fost înfrângerea la Iași, deci niciun pericol. A venit meciul-derby cu CFR Cluj, scandalul cât casa. Chiar și așa, Steaua se mai putea încurca. Unde? La Târgu Jiu, acolo unde exista foamea de puncte, dar roș-albaștrii au câștigat și aici.

La limită, dar trei puncte fuseseră trecute în cont. „Steaua va fi până de Paște pe primul loc”, a fost una din afirmațiile lui Gigi care a bulversat lumea fotbalistică. Deja adversarii au dat în clocot. Iar ultimul meci de acasă, cu Unirea Urziceni, i-a lămurit pe cei care totuși nu credeau.

Erorile de arbitraj ajută Steaua, întâmplător sau nu. Jocul bun al echipei pare a nu mai fi luat în seamă. La suprafață plutesc doar greșelile de arbitraj. Iar dacă până acum erau unii care se întrebau dacă Steaua poate termina pe locul doi la final, deja mulți par acum convinși că „profețiile” lui Gigi se pot îndeplini până într-acolo încât Steaua să-i fure primul loc CFR-ului.

Cel mai bine a sintetizat situația Marian Iancu, patronul Timișoarei: „Gigi Becali este cel mai bun jucător din Liga I! L-aș oferta oricând pe Becali!“. Iar Gigi Nețoiu a dat verdictul: „Clujenii își pot lua adio de la locul întâi. Cel care are cei mai mulți bani câștigă, iar Gigi are mai mulți decât noi toți. Banii dictează“.

Iuliu Mureșan, președinte CFR Cluj:
Cer ca Mircea Sandu să recunoască faptul că Steaua e avantajată clar de arbitri. Nu sunt supărat pe el, dar nu mi s-a părut firesc să spună în iarnă că pe noi ne-au ajutat centralii, iar acum să nu mai zică nimic

Marian Iancu, patron Poli Timișoara: Nu cred că mă vor convoca la comisii pentru ce am declarat. Oricum, la ce vocabular folosește Becali, mă pot chema cel mult la un stabor…

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de…
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Este OBLIGATORIU absolut peste tot în România. TE VERIFICĂ imediat
Este OBLIGATORIU absolut peste tot în România. TE VERIFICĂ imediat
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani