Steaua a vrut 3-0**

Oficialii roș-albaștrilor au sperat cel puțin pentru câteva ore că pot câștiga toate cele trei puncte al meciului cu Dinamo, după ce în cursul dimineții de ieri a apărut zvonul că Lucian Goian avea patru cartonașe galbene și nu ar fi avut drept de joc în meciul cu Steaua. După o analiză a reporterilor ProSport s-a aflat că meciul în care Lucian Goian ar fi luat un cartonaș galben neînregistrat la LPF a fost Dinamo - Unirea Urziceni din turul campionatului. Contactat telefonic, arbitrul întâlnirii respective, Marius Avram, a elucidat misterul. "Nu l-am avertizat atunci pe Goian, deși atunci când am revăzut meciul alături de tatăl meu, noi am observat că cei doi comentatori ai jocului au spus că eu i-am dat cartonaș galben lui Goian. Nu este adevărat! Atunci, eu l-am avertizat pe Ropotan, Goian era și el lîngă fotbalistul accidentat de la Urziceni și probabil că de aici a plecat confuzia", a încheiat Avram. La rândul său. Constantin Dănilescu a respins și el categoric faptul că Lucian Goian avea patru cartonașe galbene. "La LPF, Goian era înregistrat cu 3 cartonașe galebene. Avem și noi pe cineva care se ocupă de evidența cartonașelor separat de ce apare în ziare și nu puteam face o asemenea gafă", a încheiat Dănilescu. "Aveam doar trei cartonașe galbene. La Dinamo nu se fac astfel de greșeli" Lucian Goian, fundaș Dinamo
Daniel Vlad
Steaua a vrut 3-0**

Oficialii roș-albaștrilor au sperat cel puțin pentru câteva ore că pot câștiga toate cele trei puncte al meciului cu Dinamo, după ce în cursul dimineții de ieri a apărut zvonul că Lucian Goian avea patru cartonașe galbene și nu ar fi avut drept de joc în meciul cu Steaua.

După o analiză a reporterilor ProSport s-a aflat că meciul în care Lucian Goian ar fi luat un cartonaș galben neînregistrat la LPF a fost Dinamo – Unirea Urziceni din turul campionatului. Contactat telefonic, arbitrul întâlnirii respective, Marius Avram, a elucidat misterul. “Nu l-am avertizat atunci pe Goian, deși atunci când am revăzut meciul alături de tatăl meu, noi am observat că cei doi comentatori ai jocului au spus că eu i-am dat cartonaș galben lui Goian.

Nu este adevărat! Atunci, eu l-am avertizat pe Ropotan, Goian era și el lîngă fotbalistul accidentat de la Urziceni și probabil că de aici a plecat confuzia”, a încheiat Avram. La rândul său. Constantin Dănilescu a respins și el categoric faptul că Lucian Goian avea patru cartonașe galbene. “La LPF, Goian era înregistrat cu 3 cartonașe galebene. Avem și noi pe cineva care se ocupă de evidența cartonașelor separat de ce apare în ziare și nu puteam face o asemenea gafă”, a încheiat Dănilescu.

 

“Aveam doar trei cartonașe galbene. La Dinamo nu se fac astfel de greșeli”
Lucian Goian, fundaș Dinamo
 
 
 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]