Steaua a câștigat 3 puncte și un fotbalist!** „Am avut poftă de joc! Am spus că m-am integrat!”

Steaua a câștigat 3 puncte și un fotbalist!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Alexandru Chipciu a avut parte de un debut fericit la Steaua, după ce echipa sa s-a impus cu 1-0 pe terenul lui „U” Cluj.

Fostul mijlocaș al Brașovului a fost lăudat de toată lumea la finalul partidei și mai ales de patronul Gigi Becali, care s-a declarat extaziat de prestația sa.

Am avut poftă de joc, nu am mai jucat de atâta timp. Nu mi-am făcut de cap, mi-am făcut jocul meu. Victoria este destul de mare. E important că s-au încurcat celelalte echipe, dar pentru noi contează victoria. Vom vedea la final ce va fi. Sperăm să ne facem suporterii noștri fericiți după foarte mult timp. Clujul a jucat doar cu mingi lungi, nu cred că ne-au făcut probleme. Nu contează jocul, ne-am atins obiectivul. Terenul a fost și tare și moale, dar trebuie să ne facem treaba. pentru mine ar fi fantastic să joc în Ghencea, nu cred că se compara cu nimic, chiar dacă alte stadioane sunt mai cochete.

Ilie Stan a facut lucruri mari aici și nu cred că are de ce să fie în pericol. Eu am declarat din cantionament că m-am integrat„, a declarat Alexandru Chipciu la Digi Sport.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott în România
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott…
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea:
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea: "Nu mai vreau să am de-a face cu el"
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5 ani și îi făcea viața un calvar
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
ANIMAŢIE. Cu cât creşte distanţa de frânare la o viteză de 50 km/h, în condiţii de polei. Zăpada mieilor le-a dat bătăi de cap şoferilor cu anvelope de vară
ANIMAŢIE. Cu cât creşte distanţa de frânare la o viteză de 50 km/h, în condiţii de polei. Zăpada mieilor le-a…
A doua Lună a Pământului! NU s-a știut până ACUM de existența ei
A doua Lună a Pământului! NU s-a știut până ACUM de existența ei
Soţia lui Constantin Budescu a întors toate privirile în raiul milionarilor. Cât de frumoasă este Mădălina Budescu
Soţia lui Constantin Budescu a întors toate privirile în raiul milionarilor. Cât de frumoasă este Mădălina Budescu
Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe
Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe
Obligatoriu până pe 25 mai. Decizie pentru proprietarii de apartamente din România
Obligatoriu până pe 25 mai. Decizie pentru proprietarii de apartamente din România
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Câți ani de închisoare ar putea primi Donald Trump dacă va fi găsit vinovat în procesul banilor tăinuiți
Câți ani de închisoare ar putea primi Donald Trump dacă va fi găsit vinovat în procesul banilor tăinuiți
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…