Sperietoarea Moldovan

De când s-a despărțit de Viorel Moldovan, în urmă cu patru ani, Poli nu a reușit să învingă niciodată echipele la care activa actualul antrenor al Brașovului. Viorel Moldovan a jucat un an pentru Poli Timișoara, înscriind opt goluri în campionat. Fostul atacant a părăsit clubul alb-violet în pauza competițională a sezonului 2005-2006, nu tocmai în condiții amiabile. Transferul lui Moldovan la Rapid a fost precedat și de neînțelegeri la capitolul financiar între fostul jucător și conducerea executivă a lui Poli. De atunci, „Moldo" a întâlnit Timișoara de cinci ori în partide oficiale, fie ca jucător sau antrenor principal. Bilanțul este unul care duce cu gândul la răzbunare: patru victorii pentru echipa la care juca Moldovan și un egal, rezultatul din urmă obținut la Timișoara. Jucând pentru echipa din Giulești, Moldovan a câștigat două meciuri la Timișoara: 3-1 în 2006 și 2-0 în 2007 (finala Cupei), unul la București (2-0 în 2007) și a terminat un meci la egalitate, 0-0 la Timișoara. Primul joc în care Moldovan a întâlnit-o pe Poli în calitate de antrenor principal a fost acel fabulos FC Vaslui - Timișoiara 4-3, meci în care bănățenii au condus cu 2-0 și 3-2. A fost prima înfrângere a lui Gabi Balint pe banca Timișoarei, după opt meciuri de campionat. Acum, Moldovan îi poate provoca și lui Sabău primul meci pierdut într-un joc disputat în deplasare în Liga I, „Moțul" aflându-se la al nouălea joc extern în campionat pe banca lui Poli.
Sperietoarea Moldovan

De când s-a despărțit de Viorel Moldovan, în urmă cu
patru ani, Poli nu a reușit să învingă niciodată echipele la care
activa actualul antrenor al Brașovului.

Viorel Moldovan a jucat un an pentru Poli Timișoara, înscriind
opt goluri în campionat. Fostul atacant a părăsit clubul alb-violet
în pauza competițională a sezonului 2005-2006, nu tocmai în
condiții amiabile. Transferul lui Moldovan la Rapid a fost precedat
și de neînțelegeri la capitolul financiar între fostul jucător și
conducerea executivă a lui Poli.

De atunci, „Moldo” a întâlnit Timișoara de cinci ori în partide
oficiale, fie ca jucător sau antrenor principal. Bilanțul este unul
care duce cu gândul la răzbunare: patru victorii pentru echipa la
care juca Moldovan și un egal, rezultatul din urmă obținut la
Timișoara.

Jucând pentru echipa din Giulești, Moldovan a câștigat două
meciuri la Timișoara: 3-1 în 2006 și 2-0 în 2007 (finala Cupei),
unul la București (2-0 în 2007) și a terminat un meci la egalitate,
0-0 la Timișoara.

Primul joc în care Moldovan a întâlnit-o pe Poli în calitate de
antrenor principal a fost acel fabulos FC Vaslui – Timișoiara 4-3,
meci în care bănățenii au condus cu 2-0 și 3-2. A fost prima
înfrângere a lui Gabi Balint pe banca Timișoarei, după opt meciuri
de campionat.

Acum, Moldovan îi poate provoca și lui Sabău primul meci pierdut
într-un joc disputat în deplasare în Liga I, „Moțul” aflându-se la
al nouălea joc extern în campionat pe banca lui Poli.

„Nu este un meci special, chiar dacă suporterii timișoreni
mi-au rămas în suflet pentru veșnicie. Sper să învingem, chiar dacă
e foarte greu ca jucătorii să fie concentrați la ultimul meci din
tur”

Viorel Moldovan, antrenor FC Brașov

Este ultima etapă și avem nevoie de o victorie ca să
rămânem pe primul loc, deși un egal ar putea fi și el bun, este un
meci în deplasare. Totuși, ne dorim o victorie

Dorin Goga, atacant Poli Timișoara

23 de meciuri are Viorel Moldovan ca și jucător
pentru Poli Timișoara

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]