„Sper ca Hora să facă pasul spre naționala mare, de la CFR”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Mijlocașul Ioan Hora a semnat un contract pe cinci sezoane cu
gruparea CFR Cluj, iar președintele ardelenilor, Iuliu Mureșan,
este încântat de transferul realizat, exprimându-și speranța că
tânărul jucător va pace pasul și spre echipa națională.

„Noi discutăm de mai mult timp cu cei de la Bistrița pentru
Hora, dar abia astăzi am reușit să definitivăm transferul. Am
semnat și cu Gloria Bistrița și cu Hora. El a semnat pe cinci ani
cu CFR. Hora este un jucător tânăr, talentat, component al echipei
naționale de tineret. Sperăm să aibă evoluții din ce în ce mai bune
și să facă pasul la naționala mare de la CFR Cluj”,
a
declarat Iuliu Mureșan pentru Mediafax.

În vârstă de 21 de ani, Hora a afirmat pentru site-ul oficial al
clubului CFR Cluj că speră să își ajute noua echipă să câștige un
nou event. „Mă bucur că am ajuns aici și că am rămas în
Ardeal, aproape de casă. Sper să ajut echipa să cucerească un nou
event și să facem o figură cât mai frumoasă în Liga Campionilor.
Mi-am împlinit un vis și abia aștept să joc în compania unor
jucători de clasă”,
a spus Hora.

Mijlocașul a menționat că nu îi este teamă de concurența pentru
titularizare cu ceilalți jucători din lotul formației ardelene.
„Va fi o concurență serioasă, dar nu-mi este teamă, am
încredere în mine și sper să mă integrez cât mai repede. Îi cunosc
pe Panin și Bud, dar nu cred că vor fi probleme de comunicare cu
ceilalți, chiar dacă sunt din alte țări. Engleza sau, cel mai
sigur, limba fotbalului ne va ajuta să trecem de această barieră.
Știu că pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” este un public
extraordinar, care își încurajează frenetic echipa și știe să
creeze atmosferă. Nu am mai avut parte de așa ceva până acum, dar
sunt sigur că susținerea lor mă va motiva, iar eu voi da totul să-i
fac fericiți prin evoluțiile mele”,
a precizat Ioan
Hora.

Fostul mijlocaș al Gloriei Bistrița a fost dorit și de Dinamo.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Semnul de circulație pe care șoferii SUNT OBLIGAȚI să îl cunoască. Foarte puțini îl recunosc, DE FAPT
Semnul de circulație pe care șoferii SUNT OBLIGAȚI să îl cunoască. Foarte puțini îl recunosc, DE FAPT
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…