Șoferul a fost pe podium, dar 3 jucători care au pus umărul la „24” au fost săriți de la premiere!

Șoferul a fost pe podium, dar 3 jucători care au pus umărul la
  • Publicat:
  • Actualizat:

Momentul de sărbătoare al Stelei, care a sărbătorit marți titlul cu numărul 24 din istorie, nu a însemnat și stingerea conflictelor mai vechi dintre o parte a galeriei și conducere. Festivitatea de premiere de la finalul meciului cu FC Brașov (4-0) a durat aproximativ o oră, timp în care au fost prezentați toți oamenii care au contribuit la performanța din acest sezon, de la șoferul autocarului până la jucători și membrii conducerii.

Unul dintre manageri și-a asumat rolul de „announcer” și a fost cel care i-a caracterizat pe rând pe toți cei care au urcat pe podiumul de premiere, inclusiv pe doi dintre dușmanii săi din lojă, președintele executiv Valeriu Argăseală și președintele de imagine Helmut Duckadam. Managerul a trecut peste animozități și i-a onorat pe cei doi așa cum se cuvine. Argăseală a fost premiat în calitate de „președintele nostru”, dar a fost întâmpinat cu huiduieli de fani, în timp ce Duckadam a îmbrăcat tricoul de campion în calitate de „omul care i-a făcut pe milioane de români să devină steliști”.

MC-ul de ocazie nu l-a uitat nici pe Gigi Becali, patronul care a fost trimis după gratii săptămâna trecută, dar de asemenea, fanii l-au taxat pe șeful suprem din Ghencea, membrii peluzei Sud huiduind și arătând semne obscene la auzul numelui acestuia.

Din rândul fotbaliștilor, singurul fotbalist care a avut parte de o atitudine ostilă din partea suporterilor a fost atacantul Stefan Nikolic, ale cărui escapade nocturne din ultimul an nu au putut fi trecute cu vederea.

Trei jucători nu au primit medalii
Chiar dacă tricourile de campion au fost împărțite cu generozitate la festivitatea de premiere, au existat și oameni care au pus umărul la titlul cu numărul 24 al Stelei, dar care nu au primit recunoaștere la finalul sezonului. Este vorba despre Gabriel Machado, Tiberiu Bălan și Novak Martinovic, fotbaliști care au evoluat în prima parte a campionatului, dar care au părăsit Ghencea în iarnă. 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
×