Situația ingrată în care conducerea lui Dinamo e pusă de ultima decizie a lui Negoiță. Încă o veste proastă: care e bugetul „câinilor” pentru sezonul viitor

Situația ingrată în care conducerea lui Dinamo e pusă de ultima decizie a lui Negoiță. Încă o veste proastă: care e bugetul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dacă actualul sezon e unul dintre cele mai slabe din întreaga istorie a lui Dinamo, stagiunea următoare ar putea să nu aducă nicio îmbunătățire. Ba dimpotrivă, căci Ionuț Negoiță a luat deja măsuri pentru a se asigura că echipa nu iese din criză. După ce a anunțat că vrea să vîndă al doilea cel mai titrat club din fotbalul românesc, patronul de la RIN și-a creionat, totuși, o strategie pentru anul viitor. Una în care banii vor fi…și mai puțini.

Dacă în anul în care au ratat play-off-ul bugetul lui Dinamo s-a ridicat la șapte milioane de euro, site-ul digisport.ro anunță că Ionuț Negoiță va pune pe masă doar trei milioane de euro în stagiunea 2018/2019. Concret, Dinamo se va baza doar pe banii pe care-i va încasa din drepturile TV, de la sponsori și din biletele vândute la meciul de pe teren propriu.

Alexandru David, Ionel Dănciulescu și Florin Bratu au aflat deja că nu vor avea bani cu care să aducă la echipă jucători importanți, iar bugetul de salarii se va diminua semnificativ. Considerată oricum foarte mică în comparație cu a rivalilor din Liga 1, suma rezervată salariilor, care acum se ridică la 140.000 de euro, va fi de doar 90.000 de euro. Asta în condițiile în care Dinamo se va despărți în vară de 11 jucători, printre care Penedo, Maric, Romera, Monroy, Palic, Penedo, Torje și Nemec, iar salariile celorlalți fotbaliști din lot însumează, acum, 70.000 de euro.

Practic, austeritatea impusă de Negoiță în cazul în care nu va vinde clubul în această vară obligă conducerea să nu ia în calcul aducerea unor fotbaliști cu salarii care să depășească cinci mii de euro, o sumă cu care trecutul a demonstrat că performanțele dorite de suporteri nu sunt posibile.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Decizie radicală luată de prietena de suflet a lui Ion Ţiriac! E gata să lase totul în urmă: M-am hotărât!
Decizie radicală luată de prietena de suflet a lui Ion Ţiriac! E gata să lase totul în urmă: M-am hotărât!
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Devine obligatoriu în România de 1 octombrie 2024. Se dau amenzi de până la 10.000 de lei
Devine obligatoriu în România de 1 octombrie 2024. Se dau amenzi de până la 10.000 de lei
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen