Se știe antrenorul FCSB-ului din sezonul viitor: „A vorbit cu Vasi, s-au înțeles”. „Nu prea se pricepe”, dar a acceptat să lucreze în condiții foarte dure: „Știți cum m-a impresionat? Veți zice că am luat-o pe miriște”. Pleacă dacă ratează grupele Europa League

Se știe antrenorul FCSB-ului din sezonul viitor:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gigi Becali (59 de ani) recunoaște că Nicolae Dică „nu prea se pricepe”, dar asta nu-l face să nu-i mai acorde credit tânărului antrenor. Finanțatorul FCSB a dezvăluit că va merge pe mâna fostului mijlocaș ofensiv și din sezonul viitor, dar că în alte condiții decât în cele în care „Dicanio” a ratat titlul, la prima încercare.

Deși s-a vorbit despre negocieri cu Mircea Rednic, Marius Șumudică sau Edward Iordănescu, omul de afaceri a ajuns la concluzia că tot Nicolae Dică e cel mai potrivit să o conducă pe FCSB în sezonul viitor. Cum? Nu luând în calcul neapărat rezultatele și calitățile actualui antrenor, ci, mai degrabă, caracterul liniștit al acestuia: „Am stat și m-am gândit: vreau unul care se pricepe, dar e jigodie sau unul care nu prea se pricepe, dar e băiat bun? Am preferat a doua variantă. Știți cum m-a impresionat pe mine Dică? Ca să vedeți ce fel de om este. Șumudică îl jignea și el îi vorbea cu dumneavoastră. O să ziceți că am luat-o pe miriște, dar Dumnezeu dă banii pentru omul bun, pentru Dică”, a declarat Becali, la Digi Sport.

Și mai multă presiune!

Primul an al lui Nicolae Dică la FCSB a fost dominat de scandalurile cu Denis Alibec și Constantin Budescu, de desele interferențe ale patronului și de ratarea titlului, iar acum lucrurile se schimbă, în sensul că presiunea va fi și mai mare pe umerii tehnicianului de 37 de ani. Iar plecarea lui Dică ar putea veni devreme, dacă ratează grupele Europa League sau dacă nu reușește să fie primul la finalul sezonului regular, susține Becali: „Dică a vorbit cu Vasi (n.red – Vasile Geambazi) și s-au înțeles. Dică va rămâne la echipă, dar nu mai sunt aceleași condiții. Am pus clauze mai dure. Dacă nu va avea performanțe, poate fi schimbat chiar și în timpul anului. În precedentul contract scria că dacă-l dădeam afară în timp sezonului, trebuia să-i plătim salariul până la final. Acum nu mai e așa. Dacă nu ne duce în Europa League, poate fi dat afară. Dacă nu e primul loc la finalul turului, se poate desface contractul. Acum e mai dur contractul cu Dică”, a mai spus omul de afaceri.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tradiții și obiceiuri la români.  Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Tradiții și obiceiuri la români. Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se calculează salariul minim european
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se calculează salariul minim european
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Simona Halep a fost RESPINSĂ. Decizia oficială a fost luată CHIAR ACUM în tenis
Simona Halep a fost RESPINSĂ. Decizia oficială a fost luată CHIAR ACUM în tenis
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…