Schimbare de obiectiv!** „Titlul, nu optimile Ligii!”

Redactor:
Andra Lupou
Schimbare de obiectiv!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Iuliu Mureșan, președintele „feroviarilor”, își pune toate
speranțele în CFR-ul lui Cîrțu: „Suntem mult mai creativi și luăm
mai puține goluri decât înainte”.

Deși CFR se află la zece puncte distanță de lider, Iuliu Mureșan
are soluția revenirii echipei: „Dacă recuperăm 5 sau 6 puncte până
la finalul turului, vom fi din nou printre favoriți. Și putem
recupera această diferență”, e părerea președintelui, care îl laudă
pe Sorin Cîrțu: „A fost de bun augur aducerea lui. Am creat multe
faze de fotbal adevărat, care plac. Totuși, rezultatele încă nu
sunt satisfăcătoare”.

„Mă duc
după noul Traore!”

Mureșan nu se dă în vânt după milioanele și gloria Ligii când vine
vorba de faima națională a clujenilor. Titlul rămâne țelul
primordial. „Dacă ar fi să aleg între optimile de finală
ale Ligii Campionilor și titlul de campioană, optez, categoric,
pentru un nou campionat. Acesta este obiectivul nostru
principal!”,
transmite șeful din Gruia. Altfel, Mureșan se
felicită și acum pentru călătoria exotică din Coasta de Fildeș, din
urmă cu trei ani. „Vom mai aduce ivorieni și vom merge din
nou în Africa. Sper să găsim un nou Traore. Jucătorii de acolo au
niște calități fizice și tehnice deosebite. E plin de ivorieni
valoroși în Europa”
, a declarat președintele Iuliu
Mureșan.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a strâns în 10 luni
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de…
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani