Sânmărtean, dezamăgit de înfrângerea din Danemarca: „Păcat. Mare păcat. Un teren destul de prost, dar nu avem scuze”

Înfrângerea Stelei în Danemarca, contra lui Aalborg, scor 1-0, se poate dovedi crucială în privința calificării acesteia în primăvara europeană. Elevii lui Gâlcă au nevoie de victorie în meciul următor, cu Dinamo Kiev, stând însă și la mâna rezultatului din cealaltă partidă. Lucian Sânmărtean, mijlocașul Stelei, a vorbit la finalul meciului din Danemarca despre șansele Stelei de a accede în "șaisprezecimile" Europa League, despre cele opt ratări ale lui Claudiu Keșeru, declarându-se dezamăgit de rezultat: "E destul de greu de digerat această înfrângere, după o primă repriză cu multe ocazii. În a doua parte, ei au echilibrat jocul și au reușit să marcheze la o greșeală a noastră. Pe final, puteam să egalăm. Păcat. Mare păcat. Un teren destul de prost, dar nu avem scuze. Și eu au jucat pe același gazon", a spus acesta la DigiSport.
Sânmărtean, dezamăgit de înfrângerea din Danemarca: "Păcat. Mare păcat. Un teren destul de prost, dar nu avem scuze"

Înfrângerea Stelei în Danemarca, contra lui Aalborg, scor 1-0, se poate dovedi crucială în privința calificării acesteia în primăvara europeană. Elevii lui Gâlcă au nevoie de victorie în meciul următor, cu Dinamo Kiev, stând însă și la mâna rezultatului din cealaltă partidă. Lucian Sânmărtean, mijlocașul Stelei, a vorbit la finalul meciului din Danemarca despre șansele Stelei de a accede în „șaisprezecimile” Europa League, despre cele opt ratări ale lui Claudiu Keșeru, declarându-se dezamăgit de rezultat: „E destul de greu de digerat această înfrângere, după o primă repriză cu multe ocazii. În a doua parte, ei au echilibrat jocul și au reușit să marcheze la o greșeală a noastră. Pe final, puteam să egalăm. Păcat. Mare păcat. Un teren destul de prost, dar nu avem scuze. Și eu au jucat pe același gazon”, a spus acesta la DigiSport.

În următoare etapă,  victoria în fața lui Dinamo Kiev nu garantează Stelei primăvara europeană. Campioana României are nevoie și ca Aalborg să nu câștige cele trei puncte puse în joc în meciul cu Rio Ave: „Suntem obligați să câștigăm ultimul meci de acasă și depindem și de cealaltă partidă pentru a ajunge în primăvara europeană”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Mediafax
Moartea Mădălinei Apostol, o greșeală fatală? Ce ar fi indicat primele rezultate medico-legale
Cancan.ro
Țara care te plătește cu 5.000 de euro pe an să trăiești pe o insulă de vis. Condițiile pentru a primi banii
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Soția generalului Dorin Ioniță, ultimul gest de iubire. Ce mesaj emoționant i-a scris pe coroana funerară
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania