Sânge pentru titlu**

Redactor:
Dan Filoti
Sânge pentru titlu**
  • Publicat:
  • Actualizat:

E un final demn de Agatha Cristie. Crisi Borcea ar oferi unul cu happy-end pentru Dinamo. Două victorii cu Brașovul și cu Argeșul, Timișoara să nu își recupereze punctele și să bată Urziceniul. Este încă, să recunoaștem, cel mai plauzibil.

Și totuși…Unde este crima? Discursul și acuzele se înscriu în limite ale suportabilului și au o mare doză de subliminal. Se acuză printre rânduri. Traducem noi!

1. MM Stoica și Urziceniul arată cu degetul spre Brașov pe tema arbitrului român, iar Petrescu sugerează că Timișoara nu e atât de anti-Dinamo.

În tabăra liderului există convingerea că Dinamo nu va fi oprită nici de Brașov, nici de Argeș. Dinu Gheorghe e bănuit de MM că e gata să faciliteze succesul „câinilor”, prin intermediul unor jucători pe care îi controlează.

Petrescu spune practic că Timișoara a pierdut deliberat meciurile cu Dinamo și că își va da viața duminică. Brașov și Timișoara sunt complicii lui Dinamo. Asta spune Urziceniul! 

2. Turcu și Borcea urlă la Urziceni că sunt un sătuc, că nu i-a băgat nimeni în seamă, nici chiar ei și că au ajuns până aici „din greșeală”.

Cu multiple conexiuni în Federație, dinamoviștii nu pot da frâu liber frustrării. Legături OK cu Mircea Sandu, cu Ionuț Lupescu, chiar cu fostul șef al arbitrilor. Nu au putut accesa omul-cheie: Adalbert Kassai… Acesta din urmă are o legătură foarte strânsă cu patronul Urziceniului, Dumitru Bucșaru. În lumea fotbalului, se vorbește de case făcute cadou în cartiere de la marginea Capitalei. Ce spun ei înseamnă că Urziceniul i-a păcălit pe toți în culise!

3. Dinu Gheorghe spune că Brașovul nu e arbitrul nimănui, deci nici al finalului de campionat și că îi este indiferent cine câștigă.

La cuțite cu Turcu, chiar și cu Borcea. Rival cu MM și certat cu Iancu. Practic, cel poreclit „Vamă” spune adevărul, dar are un rol determinant în acest final de campionat. Dintre „trei rele” Urziceni, Timișoara și Dinamo mulți spun că ar alege totuși Dinamo. În ecuație intră selecționerul Răzvan Lucescu. Are o legătură de amiciție cu Borcea, MM Stoica și Iancu. Îi este indiferent Balint, dar nu uită atacurile lui Petrescu și Rednic. Dacă ar fi pus să aleagă ar vrea ca titlul să meargă la Timișoara.

4. Iancu e ironic și abil. Tot spune că se va da la o parte din fața Unirii duminică.

Coincidență, decizia TAS se amână până în ultima clipă, astfel că Banatul nu are de ce să se întoarcă împotriva propriei echipe, întrucât păstrează șanse teoretice la titlu. Iancu vrea mai mult ca orice să bată Urziceniul.

5. Ecourile stârnite de strigătele lui Becali cu „fuziunea” sunt din ce în ce mai stinse. Nici măcar „blatul” anunțat cu Urziceniul nu mai e băgat de cineva în seamă.

Patronul Stelei și echipa sa au pierdut statutul de protagoniști. Sunt simplii figuranți. Singura certitudine a lui Becali e datoria pe care o are Bucșaru la el și faptul că dobânda se acumulează. Becali vrea banii Urziceniului, dar și pe Steaua în Europa League! 

 

Dan Filoti / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
ILEGAL în România! N-ai voie să deții aceste ANIMALE acasă
ILEGAL în România! N-ai voie să deții aceste ANIMALE acasă
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele